miercuri, 21 martie 2012

MÂINILE CU FAŢA ÎN JOS - grupaj de poezie semnat Ion CARAION

alți poeți români postați pe acest blog aici

 sursa

Ion Caraion s-a nascut la 24 mai 1923, in comuna Rusavat (azi Viperesti), satul Palici, judetul Buzau. Numele sau real este Stelian Diaconescu.

Intre 1935-1942 urmeaza cursurile Liceului "B.P.Hasdeu" din Buzau, unde, din 1941, impreuna cu Al. Lungu, redacteaza revista de poezie "Zarathustra".

Debuteaza, in 1943, cu volumul de versuri "Panopticum" (Editura "Prometreu"); urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filozofie si lucreaza la ziarul "Timpul" .

Din 1945 este secretar general de redactie la revista "Lumea" (director G. Calinescu), iar in 1947 este numit sef de presa la Editura Fundatiilor Regale (directorul editurii: Al. Rosetti).

Editeaza impreuna cu Virgil Ierunca revista de poezie in cinci limbi "Agora", in care publica prestigiosi poeti si eseisti din tara si strainatate (revista a fost interzisa). Publica doua virulente articole: "Criza culturii" si "Criza omului" in ziarul "Jurnalul de dimineata".

Intre 1950 si 1955 face inchisoare, este dus la Canal si in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie (in urma unei condamnari politice).

Pana in martie 1958 este redactor al publicatiilor "Limba si literatura", apoi este condamnat din nou, pana in 1964.
"Redebuteaza" in 1966 cu volumul de versuri "Eseu".

Scrie si publica intr-un tempo uluitor pentru a "recupera" anii ce i s-au furat de inchisoare. In 1981 familia Caraion primeste azil politic in Elvetia si se stabileste la Lausanne, unde scriitorul editeaza revistele internationale "Don Quijote" si "Correspondence" . Se stinge din viata, la Lausanne, in 21 iulie 1986.



MÂINILE CU FAŢA ÎN JOS

Ştiu că sunt ierburi în pietre
Şi cuvinte care rup ca schijele.
Cum să mă despart de mine?
Am văzut un om care nu mai era.
Patru tauri negri şi câinele pleacă mai departe.
Şi pe lângă nişte cruci care se bat, trece trenul
Dimineaţa cu picioare de minge
În sentimentele ei ca nişte bărci
Se-apropie de pescari şi-i atinge.
Eu nu mai plec. Mâinile ţăranului – poeme cu faţa în jos –
Vor aştepta până la sfârşit soarele cu munţii de os.


NEVINOVĂŢIE

O caisă şi-un cais
alergau prin paradis.

Panica pirmordială
încolţi sub o petală

tresări sub un cubelc
‘’ea nu pealcă, eu nu pelc
Nu de flică, da’ ne calcă!
Eu nu pelc, nici ea nu peaclă''

(şi – oamenii dintâi, buimacii,
le-au făcut semne cu macii)

ALA-BALA

În jurul nostru
ca praful pe-o oglindă
oamenilor li se termină glasul.

La vârsta aceea
nu-mi dau seama
cum era el, tata.

Ala-bala dăduse la o parte
perdeaua
ca să se vadă în casă.
Ar fi putut să înceapă ceva,
dar eu am ştiut că nu.

Noi luam din puşculiţă încă un glas
luam din sufragerie  o mustrare
din grădină un căţel
şi ne jucam şi nu ştiam cine în cine trage cu praştia.

Pe urmă tata şi-a căutat cumpătul prin curte
şi noi l-am găsit
dar nu i l-am dat.

Pe urmă liniştea şi-a cumpărat un şoarece
şi a mâncat din el
până a orbit.

Pe urmă Ala- Bala a tras perdeaua la loc.

EU AM VĂZUT

Luasem cu mine un copac să ne plimbăm
luasem o pasăre să facă diezi
am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
am avut o mie de braţe ca Bariareu
eram Pilat din Pont şi mă spălam pe toate mâinile
de câteori se tăcea mai departe
conştiinţa lua chip de răspântie
erau vite şi proverbe
eu eram singur
copacul acesta va tulbura lumea
să ne grăbim să coborâm sub pământ
viscolea cu adevăr
eu eram singur
terori extaze elevaţii
lasă că o să murim noi lasă că o să înviem noi
un nisip leneş încălzea cântecele
apa se alinta în boneţelele zeilor
lasă că o să murim noi
femeile arborii şi stelele de deasupra creştetelor
au văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
dar
ca şi când nu m-ar avea
ca şi când n-ar fi avut paşi
ţineau o dietă a tăcerii
eu eram singur
şi degeaba mă spălam pe toate mâinile
că viitorul a luat forma ruinelor mele.

Eram Pilat din Pont şi-am avut o mie de braţe.


ÎNDEPĂRTARE

Prim uşa deschisă – brâu gros de umbră –
plopii izbucneau către cer.
Şi degetele-i alergau pe clape,
tremurătoare ca frunza plopului.

Paşii cuiva s-au oprit în noapte
Din ochii ei ca fumul de ţigară
zbură un fluture

timp cu coviltirul sur.

... şi am iubit-o pe femeia aceea
Care nu m-a întrebat nimic niciodată.


SENTIMENT REGĂSIT

Am cunoscut femei cu semne rămase
dintr-o dragoste  în care pieriseră toate cuvintele.
Eşti aici, lângă mine, cum ar fi dintele
nenorocirii într-un serai de mătase.

Poate că dincolo de tine e moarte,
Oraş cu toate străzile triste
Se scutură frunzele-n vis, de
aseară şi ceasul
ceasul pleacă’-mpleticindu-se-n ciubotele sparte.

Poros ciubăr de lapte zvârlit în faţa porţii
Aud cum cresc vâtuii, seminţele şi piatra
Şi-aşa solzos e cerul... Acum se scoală-n vatra
de somn a catastrofei
(discret ca o lectură) pădurile şi morţii.

6 buşeli:

  1. Oo
    cît de nespus mi'ai luminat ziua
    mare mulţumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu multumesc de citire. Ion CARAION a fost un poet deosebit, ma bucur ca rezoneaza inca in oameni. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Poezia scrisa din adanca durere ... se scalda in lumina Punctului de Sus !

    RăspundețiȘtergere
  4. Poezia scrisa din adanca durere ... se scalda in lumina Punctului de Sus !

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum înțelegeți nevinovăție ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu raspund la intrebari persoanelor care nu se semneaza.

      Ștergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!