vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici
Detlev Von LILIENCRON
Baronul Detlev von Liliencron născut Friedrich Adolf Axel Detlev Liliencron (n. 3 iunie 1844 - d. 22 iulie 1909) a fost un poet și romancier german.
A scris versuri impresioniste, închinate naturii și bucuriilor vieții sau epocilor legendare, notabile prin bogăția imaginilor și varietatea ritmurilor. Poezia sa l-a inspirat pe Rainer Maria Rilke.
A mai scris proză scurtă, drame și pagini autobiografice.
Într-un oraș mare
Văd azi trecând pe marea citadină
pe unul ori pe altul, rând pe rând
Schimb de priviri și, iată, s-au și dus.
Iar flașnetarul își râșnește cântul.
Și cade-n marea marelui Nimic
când unul și când altul rând pe rând
Doar o privire spre sicriu, și gata
Iar flașnetarul își rîșnește cântul.
Un funerar alai înoată-n mare
purtând pe oameni unul după altul
Doar o privire spre sicriu, și gata
Iar flașnetarul își râșnește cântul.
(trad. Veronica PORUMBACU)
Arno HOLZ
Arno Holz (n. 26 aprilie 1863 - d. 24 octombrie 1929) a fost un scriitor german.
Teoretician al naturalismului în țara sa, a promovat o formă poetică deschisă experimentului, cultivând versul liber și expresia prozaică și o proză obiectivă de mare precizie a detaliilor.
Acolo e duna
Detlev Von LILIENCRON
Baronul Detlev von Liliencron născut Friedrich Adolf Axel Detlev Liliencron (n. 3 iunie 1844 - d. 22 iulie 1909) a fost un poet și romancier german.
A scris versuri impresioniste, închinate naturii și bucuriilor vieții sau epocilor legendare, notabile prin bogăția imaginilor și varietatea ritmurilor. Poezia sa l-a inspirat pe Rainer Maria Rilke.
A mai scris proză scurtă, drame și pagini autobiografice.
Într-un oraș mare
Văd azi trecând pe marea citadină
pe unul ori pe altul, rând pe rând
Schimb de priviri și, iată, s-au și dus.
Iar flașnetarul își râșnește cântul.
Și cade-n marea marelui Nimic
când unul și când altul rând pe rând
Doar o privire spre sicriu, și gata
Iar flașnetarul își rîșnește cântul.
Un funerar alai înoată-n mare
purtând pe oameni unul după altul
Doar o privire spre sicriu, și gata
Iar flașnetarul își râșnește cântul.
(trad. Veronica PORUMBACU)
Arno HOLZ
Arno Holz (n. 26 aprilie 1863 - d. 24 octombrie 1929) a fost un scriitor german.
Teoretician al naturalismului în țara sa, a promovat o formă poetică deschisă experimentului, cultivând versul liber și expresia prozaică și o proză obiectivă de mare precizie a detaliilor.
Acolo e duna
Acolo e duna.
Însingurată, casa,
monotonă
la fereastră
ploaia.
Îndărătul meu
tictacul,
un ceasornic,
fruntea mea
lipită de geam.
Nimic.
Totul a trecut.
Cerul plumburiu
marea plumburie
și plumburie
inima.
(trad. Petre STOICA)
(trad. Petre STOICA)
Richard DEHMEL
Influențată de naturalismul social al lui Arno Holz, de vitalismul impresionist a lui Detlev von Liliencron și de expresionismul lui Nietzsche, opera sa sa lirică are ca teme principale erosul atotputernic, conflictul dintre instinct și rațiune și iubirea ca taină cosmică. Novator al poeziei germane, a exercitat o influență considerabilă asupra contemporanilor săi.
Lucrătorul
Avem și un pat, avem și-un prunc,
Femeie!
De lucru avem, amândoi și pe rând
Avem și soare, și ploaie, și vânt;
Ce ne lipsește-i un lucru mărunt
Ca să fim liberi cum păsările sunt
Doar timp!
Când mergem duminica-afară pe câmp
Copile,
Și-n lung, și-n lat, peste spice pe sus
Albastre vedem rândunici fulgerând
Nu ne lipsește o haină de pus
Frumoși ca să fim cum păsările sunt:
Doar timp!
Doar timp! Noi simțim furtuna în vânt
Cei mulți.
O veșnicie doar în zbor
Femeia mea, iubite prunc
Ce ne lipsește-i doar la ce dăm spor,
Spre-a fi semeți cum păsările sunt
Doar timp!
(trad. Maria BANUȘ)
Stefan GEORGE
Stefan Anton George (n. 12 iulie 1868, Bingen am Rhein - d. 4 decembrie 1933, Locarno) a fost poet, editor și traducător german, promotor al simbolismului.
Stefan George frecventează cercul lui Mallarmé, al prerafaeliților englezi, participă la "Pleiada simboliștilor" și este influențat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile și istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă pricipală conflictul dintre păgânism și creștinism, dintre spiritul elenistic și cel catolic medieval.
Stăpânul insulei
Pescarii povestesc că-n miazăzi
Pe-o insulă bogată-n mirodenii
Și pietre mândre ce-n nisip scânteie,
O pasăre trăia. ce stând pe maluri,
Cu ciocul ei rupea fâșii coroana
Tulpinelor înalte. Când ea aripi,
Boite parcă-n roș cu melci din Tyros
Le ridica zburând greoi pe-aproape:
Ar fi părut un nor întunecat.
În timpul zilei s-ar fi stins în codri,
Dar în amurg s-ar fi întors la țărmuri
În bolta rece și sărată-a mării
Vrăjitul glas nălțându-l pân delfinii,
Prietenii cântării, vin cu valul
Pe-o mare - aur de scântei și pene.
Așa ar fi trăit din vremi străbune,
Naufragiații doar ar fi zărit-o.
Căci prima dată când sosiră oameni
Cu albe pânze duse-n drum prielnic
Spre insulă, ea s-ar fi tras pe culme,
Să vadă tot meleagul ei cel drag,
Și-ar fi întins uriașele ei aripi,
Pierind pe veci cu cântec surd de jale.
(trad. Ion PILAT)
Else Lasker SCHULER
Else Lasker-Schüler (n. 11 februarie 1869 - d. 22 ianuarie 1945) a fost o scriitoare germană de etnie ebraică, reprezentantă a expresionismului. În 1913 s-a stabilit în Ierusalim.
Poezia sa se caracterizează prin senzualitate și exotism și redă, prin motive și ritmuri biblice, atmosfera unui Orient mitic și vizionar. Dramaturgia sa are o dimensiune socială cu elemente naturaliste și expresioniste.
Cântecul meu de dragoste
Ca o tainică fântână
îmi murmură sângele,
mereu despre tine, mereu despre mine.
Sub luna amețită
dansează visările mele căutându-te, goale,
-copii lunateci-
trecând peste tufe de umbră.
O, buzele tale sunt însorite
Amețitorul parfum al buzelor tale...
Și, în ramă de-argint, între florile albastre,
surâzi tu, surâzi.
Veșnic ca șerpii îți picură zâmbetul
pe pielea mea
și peste umărul meu -
eu ciulesc urechea...
O tăinuită fântână
îmi murmură-n sânge.
Un vechi covor tibetan
Sufletul tău, de-al meu îndrăgostit,
covorul tibetan l-a împletit.
Culorile iubite, rază lângă rază,
aștri ce veșnic, cerul luminează.
Pe scoarță alături odihnesc picioare,
la mii și mii de noduri depărtare.
Tu, fiu al lamei, pe un tron de mosc
de când ne sărutăm? din ce vecii
cromatice, obrajii se cunosc?
Ernst STADLER
În aceste nopți
În aceste nopți sângele meu zvâcneștela gândul trupului tău iubito
O, dor îmi este asemeni apei întunecate, învolburată la porțile stăvilarului
Liniștindu-se în partea amiezii și pândind nemișcată
lacomă să izbucnească. Furtună de vară
ce așteaptă printre norii grei. Când
vii, tu, fulger de paitră, s-o dezlănțui, luntrea plină de plăcere,
departe închisă între coapsele de piatră ale zăgazului? vreau
să te duc la mine între perne la fel ca pe o legătură de trifoi
de pe câmpia afânată. Sunt grădinarul
ce-ți așterne patul pe jos. Norul
izbucnind peste tine și care te învăluie
în țărâna ta vreau să-mi îngrop sălbaticul foc
și floare de jar să răsară deasupra trupului tău.
sursă : aici
În parc
Din nou hoinărind prin anticul parc
o, calmul florilor roşii şi galbene
o, zei blajini şi voi sunteţi în doliu.
şi aurul de toamnă al ulmului.
Imperceptibil se înalţă trestia la marginea
iazului albastru, tace sturzul în seară.
o! atunci înclină-ţi fruntea şi tu
înaintea năruitei marmore a strămoşilor.
Şapte cântece aşe morţii
Albăstriu amurgeşte primăvara; sun copaci sugători ai gliei
o întunecime colindă în scăpătat şi-n seară,
pîndind cu auzul la duioasa tânguire a mierlei.
noaptea apare tăcută, o sălbăticiune sângerândă
care se lasă încet pe colină
În aerul umed se leagănă creanga de măr înflorit
ce-a fost împletire se desface-n argint,â
din ochii-i noptateci moartea începându-i; cădere de stele;
persuav cântec al copilăriei.
Luminos cel adormit coboară de-a lungul negrei păduri
şi-n văgăună susura un izvor albastru
ca el să-şi ridice uşor pleoapele palide
peste faţa sa de zăpadă
şi luna alungă din bârlog
un animal roşu;
şi tânguirea întunecată a femeilor muri în suspine.
mai strălucitor îşi ridică mâinile spre steaua sa
străinul alb
o moarte părăsi în linişte casa năruită.
o, putregăită făptură a omului: făurită din metale reci,
noapte şi spaimă a pădurilor scufundate
şi a dogorâtoarei pustietăţi a animalului
potolite, vânturile sufletului.
coborî pe râuri sclipitoare în neagră luntre
plină cu stele de purpură şi deasupra-i
căzu în pace rămurişul înverzit
mac din nori de argint.
Yvan GOLL
Yvan Goll (n. 29 martie 1891 - d. 27 februarie 1950) a fost un scriitor alsacian, de limbă franceză și germană. Numele său este legat atât de suprarealismul francez, dar și de expresionismul german.
Caravana dorului
Caravana lungă a dorului nostru
nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfe!
ne mistuie dragostea. vulturii durerii
necontenit ne sfârtecă inima şi ne-o devoră
fiecare ştie de apele răcoroase şi de vânturi
pretutindeni ar putea exista câmpiile Elzsee
dar noi pribegim în doruri mereu pribegim!
undeva un om se aruncă pe fereastră
să apuce o stea, pentru ea moare,
cineva caută în panopticum
visul lui de ceară , şi-l îndrăgeşte
dar în inimile noastre tânjinitoare creşte o ţară de foc
ah, şi curg peste noi niagara şi nilul,
iar noi strigăm cu setea-nsutită!
Stefan Anton George (n. 12 iulie 1868, Bingen am Rhein - d. 4 decembrie 1933, Locarno) a fost poet, editor și traducător german, promotor al simbolismului.
Stefan George frecventează cercul lui Mallarmé, al prerafaeliților englezi, participă la "Pleiada simboliștilor" și este influențat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile și istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă pricipală conflictul dintre păgânism și creștinism, dintre spiritul elenistic și cel catolic medieval.
Stăpânul insulei
Pescarii povestesc că-n miazăzi
Pe-o insulă bogată-n mirodenii
Și pietre mândre ce-n nisip scânteie,
O pasăre trăia. ce stând pe maluri,
Cu ciocul ei rupea fâșii coroana
Tulpinelor înalte. Când ea aripi,
Boite parcă-n roș cu melci din Tyros
Le ridica zburând greoi pe-aproape:
Ar fi părut un nor întunecat.
În timpul zilei s-ar fi stins în codri,
Dar în amurg s-ar fi întors la țărmuri
În bolta rece și sărată-a mării
Vrăjitul glas nălțându-l pân delfinii,
Prietenii cântării, vin cu valul
Pe-o mare - aur de scântei și pene.
Așa ar fi trăit din vremi străbune,
Naufragiații doar ar fi zărit-o.
Căci prima dată când sosiră oameni
Cu albe pânze duse-n drum prielnic
Spre insulă, ea s-ar fi tras pe culme,
Să vadă tot meleagul ei cel drag,
Și-ar fi întins uriașele ei aripi,
Pierind pe veci cu cântec surd de jale.
(trad. Ion PILAT)
Else Lasker SCHULER
Else Lasker-Schüler (n. 11 februarie 1869 - d. 22 ianuarie 1945) a fost o scriitoare germană de etnie ebraică, reprezentantă a expresionismului. În 1913 s-a stabilit în Ierusalim.
Poezia sa se caracterizează prin senzualitate și exotism și redă, prin motive și ritmuri biblice, atmosfera unui Orient mitic și vizionar. Dramaturgia sa are o dimensiune socială cu elemente naturaliste și expresioniste.
Cântecul meu de dragoste
Ca o tainică fântână
îmi murmură sângele,
mereu despre tine, mereu despre mine.
Sub luna amețită
dansează visările mele căutându-te, goale,
-copii lunateci-
trecând peste tufe de umbră.
O, buzele tale sunt însorite
Amețitorul parfum al buzelor tale...
Și, în ramă de-argint, între florile albastre,
surâzi tu, surâzi.
Veșnic ca șerpii îți picură zâmbetul
pe pielea mea
și peste umărul meu -
eu ciulesc urechea...
O tăinuită fântână
îmi murmură-n sânge.
Un vechi covor tibetan
Sufletul tău, de-al meu îndrăgostit,
covorul tibetan l-a împletit.
Culorile iubite, rază lângă rază,
aștri ce veșnic, cerul luminează.
Pe scoarță alături odihnesc picioare,
la mii și mii de noduri depărtare.
Tu, fiu al lamei, pe un tron de mosc
de când ne sărutăm? din ce vecii
cromatice, obrajii se cunosc?
Ernst STADLER
În aceste nopți
În aceste nopți sângele meu zvâcneștela gândul trupului tău iubito
O, dor îmi este asemeni apei întunecate, învolburată la porțile stăvilarului
Liniștindu-se în partea amiezii și pândind nemișcată
lacomă să izbucnească. Furtună de vară
ce așteaptă printre norii grei. Când
vii, tu, fulger de paitră, s-o dezlănțui, luntrea plină de plăcere,
departe închisă între coapsele de piatră ale zăgazului? vreau
să te duc la mine între perne la fel ca pe o legătură de trifoi
de pe câmpia afânată. Sunt grădinarul
ce-ți așterne patul pe jos. Norul
izbucnind peste tine și care te învăluie
în țărâna ta vreau să-mi îngrop sălbaticul foc
și floare de jar să răsară deasupra trupului tău.
Georg TRAKL
Poet austriac, născut la 3
februarie 1887 (la exact 5 ani de la naşterea lui James Joyce) în Salzburg, ca
fiu al lui Tobias Trakl, comerciant şvab de provenienţă bănăţeană, şi al Mariei
Trakl; gimnaziul şi liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire
hipersensibilă, maladivă, citeşte mult, fiind impresionat mai cu seamă de
Baudelaire şi Dostoievski; încă din adolescenţă vădeşte înclinaţii spre alcool
şi droguri, nutrind şi un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre
surori, Grete; la terminarea şcolii intră practicant la o farmacie (1904-1908),
în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând şi un club
literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind şi răgazul de a
scrie poezie şi teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde
obţine, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaşte pe Ludwig von
Ficker, editorul unei publicaţii de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck,
care, intuind valoarea poetului şi înţelegându-i psihologia suferindă, îl ajută
nu numai tipărindu-i poezii, dar şi găzduindu-l; se împrieteneşte cu
Karl Kraus şi arhitectul Adolf Loos şi face împreună cu ei o călătorie la
Veneţia (1913); în iulie 1914 Ficker îi procură o bursă consistentă pe care o
refuză, plecând cu o coloană sanitară pe frontul de răsărit; ia parte la
bătălia de la Grodek (în Galiţia) unde, ca locotenent farmacist, îngrijeşte
aproape o sută de mutilaţi; tulburat de ororile văzute, încearcă să se
sinucidă, dar e dezarmat la timp; este internat într-un ospiciu din Cracovia;
aici scrie, între altele, capodopera sa lirică, poemul „Grodek”; în noaptea de
3 spre 4 noiembrie 1914 îşi pune capăt zilelor, otrăvindu-se cu o doză mare de
cocaină.
„Gedichte” (Poezii) – 1913; „Sebastian în vis” (versuri) – 1915; „Dichtungen”, ediţia completă a poeziilor – 1919.
„Gedichte” (Poezii) – 1913; „Sebastian în vis” (versuri) – 1915; „Dichtungen”, ediţia completă a poeziilor – 1919.
sursă : aici
În parc
Din nou hoinărind prin anticul parc
o, calmul florilor roşii şi galbene
o, zei blajini şi voi sunteţi în doliu.
şi aurul de toamnă al ulmului.
Imperceptibil se înalţă trestia la marginea
iazului albastru, tace sturzul în seară.
o! atunci înclină-ţi fruntea şi tu
înaintea năruitei marmore a strămoşilor.
Şapte cântece aşe morţii
Albăstriu amurgeşte primăvara; sun copaci sugători ai gliei
o întunecime colindă în scăpătat şi-n seară,
pîndind cu auzul la duioasa tânguire a mierlei.
noaptea apare tăcută, o sălbăticiune sângerândă
care se lasă încet pe colină
În aerul umed se leagănă creanga de măr înflorit
ce-a fost împletire se desface-n argint,â
din ochii-i noptateci moartea începându-i; cădere de stele;
persuav cântec al copilăriei.
Luminos cel adormit coboară de-a lungul negrei păduri
şi-n văgăună susura un izvor albastru
ca el să-şi ridice uşor pleoapele palide
peste faţa sa de zăpadă
şi luna alungă din bârlog
un animal roşu;
şi tânguirea întunecată a femeilor muri în suspine.
mai strălucitor îşi ridică mâinile spre steaua sa
străinul alb
o moarte părăsi în linişte casa năruită.
o, putregăită făptură a omului: făurită din metale reci,
noapte şi spaimă a pădurilor scufundate
şi a dogorâtoarei pustietăţi a animalului
potolite, vânturile sufletului.
coborî pe râuri sclipitoare în neagră luntre
plină cu stele de purpură şi deasupra-i
căzu în pace rămurişul înverzit
mac din nori de argint.
Yvan GOLL
Yvan Goll (n. 29 martie 1891 - d. 27 februarie 1950) a fost un scriitor alsacian, de limbă franceză și germană. Numele său este legat atât de suprarealismul francez, dar și de expresionismul german.
Caravana dorului
Caravana lungă a dorului nostru
nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfe!
ne mistuie dragostea. vulturii durerii
necontenit ne sfârtecă inima şi ne-o devoră
fiecare ştie de apele răcoroase şi de vânturi
pretutindeni ar putea exista câmpiile Elzsee
dar noi pribegim în doruri mereu pribegim!
undeva un om se aruncă pe fereastră
să apuce o stea, pentru ea moare,
cineva caută în panopticum
visul lui de ceară , şi-l îndrăgeşte
dar în inimile noastre tânjinitoare creşte o ţară de foc
ah, şi curg peste noi niagara şi nilul,
iar noi strigăm cu setea-nsutită!
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare