duminică, 9 septembrie 2012

Annie Hall sau despre dragoste așa cum este ea

filme despre care am scris >  aici


Filmul Annie Hall  în regia lui Woody Allen a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film în 1977. O comedie romantică aparte de genul din care provine.  Cu un scenariu bine scris (tot Woody Allen), filmul urmărește viața lui Alvy Singer (același Woody Allen), un comedian rafinat, care se consideră a avea probleme în relațiile cu femeile. Cu un debit verbal fenomenal, cu o stângăcie pe care nu o lasă însă să îl domine ci o transformă într-o notă de caracter, atrage atenția lui Anie Hall (Diane Keaton), o femeie dezamagită de relațiile avute, cu o slabă încredere în sine și în viață. Este interesant cum pe afișele filmului, îi vedem pe cei doi protagoniști stând față în față cu mîinile în buzunare fără să se atingă, dând senzația că ar discuta. Pentru un film romantic este ceva ciudat, dar totuși este în cheia filmului.
În cele peste două ore nu ne sunt arătate clipele de tandrețe, construirea săruturilor și a mângâierilor, jocul și tensiunea erotică, deși ele apar în film sustrase din momentele lor intime, cu tot cu stângăciile care îmbogățesc o relație. Filmul merge mai adânc, pe surprinderea rodajului celor doi, pe acceptarea celuilalt, pe debutul sentimentelor cu tot cu bagajele personale și cu ezitările pe care le cunoaștem foarte bine. Două personalități slabe și dezechilibrate (Alvy mărturisește că de 15 ani merge la un medic terapeut), ei se descoperă prin micile certuri, prin discuțiile lungi asupra problemelor pe care le au, cei doi fiind uneori dezarmant de sinceri, fără să apară însă tensiuni suplimentare (ca să exemplific, oricât de mult s-ar certa cei doi niciunul nu pleacă de la locul discuției trântind ușa). Momentul primului lor sărut este tratat de Alvy total mercantil, la prima vedere brutal și rece, dar totuși în perfect acord cu personalitatea celor doi. La polul opus, când relația se află pe alt palier al spiralei, într-un moment intim, Annie îi spune că îi dă trupul dar nu îi poate oferi și mintea.
Alvy este puțin egoist, urmărit de o copilărie nefericită (ironic, și-a petrecut copilăria într-o casă aflată sub un montagnes russe),  are o evidentă tendință de a domina relația, o transformă pe Annie într-o personalitate puternică, sigură pe sine, inteligentă și detașată în experiențele de viață, caractere pe care nici chiar el nu le avea. Și culmea, acest lucru îi reușește, dar cu ce preț.
Un film plin de ironie și autoironie, un film care vorbește despre accepetarea limitelor dar și despre depășirea lor, despre ezitări și gestionarea tumultului interior.
Filmul surprinde la tot pasul prin modul sclipitor al lui Woody Allen de a face filmul (spectatorul care se trezește că este întrebat despre o scenă anterioară, fiind pus, oarecum, în postura de martor), apropie privitorul, ba mai mult îl face să se pună foarte ușor în pielea personajului. Și acest lucru este lesne de făcut, pentru că toate personajele din film sunt palpabile, văzute cu tot cu stângăciile și bâlbâielile de caracter care ies la iveală în momentul debutului unei relații.
Dacă se poate vorbi despre anumite filme ca trecând necosmetizate din punct de vedere al costumelor, pot spune că acest film trece drept necosmetizat din punctul de vedere al sentimentelor. Un film de analiză și de introspecție pentru momentele când vrei să îmbogățești o relație, sau de ce nu, doar pe tine, prin modul de a privi la ceilalți.

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!