Irreversible

filme despre care am scris >  aici

În filmul Irreversible (2002) în regia lui Gaspar Noé camera de filmat nu prea stă în loc, și atunci când stă cele mai terifiante lucruri se întâmplă. Se mișcă în funcție de trăirile și de intensitatea scenei. Se prelungește în anumite amănunte din decorul din jur, ca un joc suprarealist de imagini și asociații surprinzătoare.  Regizorul surprinde o seară tragică a unui triunghi amoros, punând accent nu atât pe acțiune în sine cât pe filosofia care este verbalizată la început TIMPUL DISTRUGE!

Nu atât pe interpretarea actorilor se canalizează filmul,  cât pe descătușările interioare ale regizorului. Sexualitatea este prezentă pe toate palierele (sau să zic tunelurile) filmului, de la nestatornicia fostului soț care nu-și mai poate regăsi echilibru dar nici nu se poate dezlipi de fosta soție, rămânând bun prieten cu actualul iubit doar pentru a fi alături de ea, pînă la scenele haotice din barul de homosexuali în care organe sexuale masculine apar fulgerător, ca niște fantasme, dând o stranie impresie de vertij.

Nuditatea este o temă în acest film, aș putea spune, imaginile nu sunt nici explicite dar nici cenzurate, ca niște poze nud artistice, lipsite de frivolitatea ce ne înconjoară.

Scena violului este de o intensitate maximă, și de o violență cruntă. De fapt filmul a stârnit multe dispute tocmai pentru acele câteva minute în care, culmea, camera de filmat înțepenește. Nu recomand vizionarea acelei scene, personal am văzut-o separat iar când am urmărit tot filmul am sărit pur și simplu peste.

Un spectator ar putea diagnostica regizorul ca fiind un obsedat sexual, un sadic în piele de miel, un nebun care a pus pe peliculă toate fantasmele și toată violența pe care nu a putut să o declanșeze în realitate (vezi strivirea feței homosexualului cu stingătorul). Dar cred că ne-am pripi, viziunea filmului, chiar dacă este diferită, nu are cum să nu te atingă. Regizorul arată realitatea așa cum o vede el, perenitatea așa cum o vede el, cu acel gol din coșul pieptului care plutește de-a lungul celor 90 de minute prin instabilitatea camerei de filmat, care aduce un aport important tensiunii din film. Inversarea cronologică a evenimentelor, cu plasarea celor mai violente scene la început face ca, ecoul lor, să îmbrace cu totul altfel scenele tandre cu care se termină filmul (și cu care, desigur, ar trebui să înceapă).

Un film clasic, vechi, ca un vin bun și tare. A nu se urmări cu familia noaptea.