 |
filme despre care am scris > aici
Scriu din memorie. A trecut cel puţin un an de când am văzut filmul, dar imensitatea lui mă mai urmăreşte încă (prefer acest termen în locul intensității). Precum umbra unui Tyrannozaur. Cu o coloană sonoră (vertebrală) care a depăşit cu mult graniţele peliculei, filmul Requiem for a dream (2000) vorbește despre dependența de pe toate palierele vârstelor. Văzând filmul ai avea impresia că această dependență este contagioasă, că se transmite cumva într-un mod ascuns de la o zi la alta. Oricum dependența este strâns legată de visul personal și aș putea spune că este cu atât mai violentă, mai paralizantă, cu cât visul crește în intensitate (aici nu mai zic imensitate), cu cât visul ia proproți. Dacă anumite evenimente tind să aducă o vagă suținere spre realizare a visului, atunci dependența nu mai este văzută ca dependență, ba din potrivă, i se conferă o rațiune de a fi.
Scriu din memorie. A trecut cel puţin un an de când am văzut filmul, dar imensitatea lui mă mai urmăreşte încă (prefer acest termen în locul intensității). Precum umbra unui Tyrannozaur. Cu o coloană sonoră (vertebrală) care a depăşit cu mult graniţele peliculei, filmul Requiem for a dream (2000) vorbește despre dependența de pe toate palierele vârstelor. Văzând filmul ai avea impresia că această dependență este contagioasă, că se transmite cumva într-un mod ascuns de la o zi la alta. Oricum dependența este strâns legată de visul personal și aș putea spune că este cu atât mai violentă, mai paralizantă, cu cât visul crește în intensitate (aici nu mai zic imensitate), cu cât visul ia proproți. Dacă anumite evenimente tind să aducă o vagă suținere spre realizare a visului, atunci dependența nu mai este văzută ca dependență, ba din potrivă, i se conferă o rațiune de a fi.
Un film care șochează, care combină momentele iluzorii de bine ale vieții cu tensiunea care prevestește căderea finală. Un film care urmărește fărâmițarea prelungă a unor personaje prinse în plasa de orice fel, care poartă generic numele de droguri, indiferent de natura pe care o îmbracă.
Filmul pune accent prea mult pe pumnul din piept, pe respirația cu hopuri, nu arată căile de scăpare prin care personajele ar putea evada, fie și teoretic. Ei sunt înlănțuiți, luați într-un tren de mare viteză și duși la capătul existenței cu tot tăvălugul existențial. Chiar dacă evenimentele merg paralel, personajele sunt totuși interconectate fie prin simpla legătură de sânge sau de iubire, fie prin simpla coincidență.
Până la urmă toți suntem devorați de propriul nostru drog, contează atenția pe care i-o conferim, contează importanța pe care o acordăm viselor, realitatea cu care le înzestrăm. Requiemul pe care i-l compunem.
o recenzie bine scrisa, dar incompleta - dupa umila
RăspundețiȘtergeremea parerea. din film, nu pot uita scena (spre final) in care cei doi protagonisti ai povestii narcotice de dragoste, separati de ani lumina distanta, isi striga iubirea la modul cel mai dramatic: ea, in mediul prostitutiei; el, la inchisoare, cu un brat imputat isi urla dorul reciproc in mut - conteaza mai putin legatura narcotica intre ei - scena, in conceptia mea releva intensitatea unui sentiment ce depaseste limitele intelegerii cotidiene. drogul, sub orice mantie imbraca, intensifica o realitate terna si da "sarea si piperul" unei existente sufocate de carpele conventiilor sociale
draga anca (sper ca nu te superi ca iti spun pe nume, :)) ai dreptate. scena aceea este puternica, doar ca este traita numai atunci pe palierul corect al existentei, lipsit de adaosul narcoticelor si restul. este un strigat care se aude, zic eu, dintr-o parte in cealalta. imi place acel strigat, imi place acea iubire.
RăspundețiȘtergereexact aceesi parere o impartasesc si eu :), desi am rezerve in privinta cuvantului „corect”. personal, mi-as da zece ani din viata, pentru a trai cu adevarat la limita, poate cu aurolacul lipit de buze altfel reci - doar sa stiu ca imi ridic universul interior la rang de unica realiate..stii, o profesoara ne povestea ca cea mai eficienta campanie anti-drog ar fi niste imagini dintr-un parc notoriu pentru densitatea de narcotici...de acord - vazut din exterior...dar trairea interioara, balansul intre sevraj si euforie nu-l pot surprinde imaginile surprinse de ochiul electronic
RăspundețiȘtergerede aceea nu imi place mie comercialul, ci doar acele filme care surprind dincolo de ochi. he he!:)
RăspundețiȘtergere