În slujba poporului sau placarda călcată cu sexul

vezi alte note de lectură > aici


Despre cartea lui Yan Lianke În slujba poporului s-a tot vorbit, scoțându-se la iveală aspectul ironic, satira acidă dar și substratul psihologic atât de evident încă din primele rânduri. A vorbi despre sexualitate în China, în perioada în care la conducere era Mao Zedong, însemna a vorbi despre tine, a vorbi despre om, ceea ce era contrar ideilor revoluționare duse la extrem (poate mai mult decât au fost în oricare altă țară comunistă din Europa) în care jertfirea pentru societate era unicul scop în viață care li se oferea cetățenilor. Oamenii de atunci și de acolo se vedeau prinși într-o viață dictată, pe care mintea și condeiul unui autor ca Yan Lianke o surprindea în fraze precum: Nu știa (...) că, în timp ce curăța bolta deasă de viță, la fel de încâlcită ca munca ideologică... .

Viața și trăirile personajelor din roman sunt departe de frământările personajelor din romanele europene. De aici vine satira, de la redarea unor comportamente duse la extrem a unor roboți lipsiți de viața personală, care trăbăluiesc zi de zi pentru binele poporului și pentru ridicarea lui pe culmile cele mai înalte Ea a continuat: - Care este idealul tău? -Să-mi dedic viața instaurării comunismului. Doar cetățenii acestei țări ar putea să spună cât anume este exagerare și cât este realitate.

Autorul apelează la metafore, comparații, fraze aproape poetice (pornea într-o călătorie din care nu se mai putea opri, precum fitilul care a început să ardă sau părea că se aude zumzetul slab al razelor de lumină care se izbeau de lucruri și se contopeau cu ele) pe care le folosește din belșug doar atunci când descrie cadrul, când dă amănunte implicându-și simțurile proprii, dar niciodată nu o face prin gura personajelor. Replicile acestora sunt reci, tăioase, uneori atunci când împrejurările se ivesc, ironizând mai mult decât atacând, ideologia comunistă. 

Familia este atacată aprig de către autor, ca și relațiile dintre superiori și soldați sau dintre civili și soldați. Totul curge firesc și fără mustrări din partea autorului sau a altor personaje (nici chiar din partea celor îndreptățiți să o facă). 

Acestea fiind spuse, vedem cum autorul reușește să se strecoare precum o flacără prin viața a două personaje care cu sau fără voia lor vor juca, prin povestea de dragoste ce o vor lăsa să îi devoreze atât de diferit, un rol decisiv pentru toate celelalte personaje. Nu poți spune dacă a fost dragoste în frumoasa poveste a lui Wu și a lui Liu, poți spune însă că a fost o trăire intensă, care a cunoscut și și-a consumat toate etapele, fără dovadă de lașitate. Până și începutul timid, început care a avut o forță de intensitatea unei bombe atomice pentru conștiința lui Wu, a avut rolul lui, și a fost jucat până la capăt. Poate chiar pentru că cei doi nu intraseră conștient în acest joc, intensitatea a fost năucitoare. Lipsesc aproape declarațiile de dragoste, vorbele spuse ca între îndrăgostiți, locul lor fiind luat de niște observații fine, ce dau dovadă de atenție acordată celuilalt. Dragostea lor are becul lui Pavlov întrupat într-o placardă roșie cu un îndemn comunist În slujba poporului, placardă ce se va plimba cu ei și va fi singura martoră la toate evenimentele petrecute care, dacă ar fi fost aflate, le-ar fi adus cel mai probabil moartea, sau cel puțin așa credeau ei.

Pe tot parcursul romanului se simte izul erotic, se simt goliciunea personajelor și înflăcărarea lor, pasiunea ce îi mistuie în interior dar care iese la iveală rar și cu noroc. Nu degeaba Wu se trezește mergând printre oamenii ceilalți și își zice că a fost norocos, nu degeaba doi oameni care doar pentru că știau o lozincă erau văzuți mari ideologi se trezesc făcând dragoste și sfărâmând în jur toate însemnele comuniste, cu gesturi compulsive, în loc de puful penelor zburând prin cameră insigne, tablouri și cărți cu sloganuri comuniste. Autorul descrie niște fierbinți scene de amor, desigur cele mai savurate de public, dar are și darul de a induce starea respectivă. Autorul prinde cititorul prin tratarea la rece a unui subiect, de ce să nu spune tabu și pentru occidentali, nelăsându-se luat de valul sensibilității. Dă dovadă de ceva cunoștințe din domeniul psihologiei atunci când se pune în pielea personajului Wu, și tratează problemele din mai multe puncte de vedere, ținând cont însă de natura și situația personajului în cauză.

Față de  Jun'ichirō Tanizaki care tratează tema sexualității din punctul de vedere al moralității și atât, aceste trăiri existând și acolo dar acoperite cu alt capac, Yan Lianke îl o tratează din punctul de vedere al doctrinei și al luptei de clasă, personajele având un zid mare cât zidul chinezesc de trecut pentru a se putea înfrupta în voie din aceste plăceri trupești. Desigur, drumul de întoarcere este anevoios, și constă fie în încercarea anevoioasă de face drumul înapoi fie, pur și simplu, prin aruncare de la marea înălțime la care s-a ajuns cu atâta patos, aproape orbit.

Romanul vorbește puțin și spune multe, dialogurile constând doar în îndreptarea unor taboluri ce ni s-ar părea puțin strâmbe. Ele nu abundă, autorul concepând practic o piesă de teatru cu câteva scene și câteva motive care pun accente peste accente până ce unghiurile sunt epuizate.

Recomand această carte vie, cum spuneam, pentru răceala cu care este scrisă, răceală care nu înseamnă nici pe departe lipsă de afect ci mai degrabă, înțelegerea și privirea la evenimente dintr-un punct superior chiar și timpului, așa cum îi stă bine unui autor.