Alan BROWNJOHN

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

Alan BROWNJOHN - amintiri de pe un pat al poeziei

Alan BROWNJOHN s-a născut la Londra în 1931. A studiat istoria la Merton College, Oxford. Între 1953 și 1979 a predat în diferite școli și colegii din Londra. În 1954 a debutat cu placheta de versuri Travellers alone (Călătorii solitari). Au urmat volumele:
The railings (grilajul), 1961
The lions' mouths (Gura leilor), 1967
Sandgrains on a try (Fire de nisip pe o tavă), 1969
.În 1979 a primi Premiul Cholmondeley pentru poezie.

textele din această postare fac parte din volumul  
trei poeţi englezi contemporani (fleur adcock, alan brownjohn, jon silkin)
apărut la ed. Univers 1989
cuvânt înainte Mircea Ivănescu

ÎN ORAȘUL ACESTA

În orașul acesta, să presupunem o stradă.
Pe strada aceasta, să presupunem o casă.
În această casă,  o cameră.

Și în această cameră o femeie șezând,
stând în întuneric, stând și plângând
după cineva care tocmai a ieșit pe ușă,
și a stins lumina utând că ea este acolo.

11:30

Dacă mai suntem împreună e pentru că
trebuie plivită grădina.

faptele dezinteresate, cele care te fac să reziști
(le-ai putea numi dragoste)
nu mai sunt la preț, dar casa încă se ține.

necesitatea determină totul: dacă vrem să mâncăm
e nevoie să spălăm câteva farfurii.

Umple baia pentru mine (apa să fie cât mai fierbinte!)

Ura și stânjeneala vor dispărea odată
cu horcăitul de muribund al căzii golite.

ȘAPTE ACTIVITĂȚI PENTRU UN COPIL MIC

Deschide robinetul să curgă apa argintie drept în chiuvetă,
plimbă-ți degețelul
prin șuvoiul catifelat
- unu

împrăștie fire albe de nisip pe o tavă,
cu un bețigaș îndoit, lasă urme clare
la care să te tot uiți după un înțeles
- doi

desenează câteva păsări stângace pe o hârtie galbenă,
față în față, gata să zboare
peste dealul tău mâzgălit
- trei

decupează repede o hârtie împăturită, privește
modelul despăturit, privește
prin modelul despăturit
- patru

pășește pe oricare din pietrele pătrate ale trotuarului,
sau pe orice crăpătură dintre ele, câtă vreme
o faci de unul singur sau cu cineva
- cinci

aruncă o minge în sus să țintești cărămida ce vrei s-o atingi
din zidul roșcat,
prinde-o apoi în căușul palmelor dibace
- șase

imaginează-ți o cărare, și dă-i un nume
numește locul unde te va duce,
pornește înspre locul acela
- șapte

unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte;
strânge - încet- păpușa-de-cârpe-la-piept-și-cântă-i-s-adoarmă

INCIDENT DIN 6 AUGUST

Ultima și cea mai dureroasă lovitură a vastei,
inevitabilei lumini solare, o străfulgerare din parbrizul unei mașini în viraj
îmi biciuiește ochii și colorează întreaga zi în negru.

Eu trec și mă uit printr-un nor pulsatil
la strada mutilată, punând o
pată fierbinte pe fiecare haină, pe fiecare chip.

Ei vin, aproape negri, șerpuitori, către mine,
fără să știe nimic, în amiaza lor târzie. Ei
pălăvrăgesc și zâmbesc, purtându-și

grijile pe sub învelișul meu de răni. Și
eu cu ce drept să le spun că ei sunt numai
plăgile arse ale unei ignoranțe demente?

pe mine m-ar crede nebunul.

AMINTIRI DE PE UN PAT AL MORȚII

Așteptând prin 1949, în mica sală de așteptare
de lângă unica linie ferată, pe când minuscula sobă duduia,
așezat pe o bancă. după ce s-a asigurat că nu pierde legătura,
având de parcurs douăzeci de mile
până la o destinație ce-i pare îndepărtată (nici un pescăruș
nu se aventurează până aici din mlaștinile inaccesibile)

el ascultă liniștea și contemplă distanța:
nesfârșitele mile pe care se vor târî cele două vagoane,
apoi luimina prin geamurile givrate ale ușii,
și chipul cunoscut deschizându-i și întâmpinându-l.

Cu trei ore în urmă fusese un filosof
și repetase într-o prelegere lucrurile despre care avem certitudinea că există,
cealaltă față a lunii, de exemplu, cea care nu se vede,
dar poate fi în mod rațional presupusă. O oră și un sfert
de așteptare.

un gard scund există, îl vede, de cealaltă parte a liniei,
și un câmp abia deslușit dincolo de el, acoperit de
frunze mohorâte sub ploaie, prin 1949, toamna.

pentru moment, soba îi pare sigură, foc neatins;
și bancheta cu brațe tari, făcute pentru odihnă, și cu spătar drept
din trenulețul care negreșit va veni de undeva;
apoi toate satele ce vor urma trecând pe rând
unul cu o piață, altul cu un port
copaci zgâriind ferestrele, iarba înnegrită de-a lungul terasamentului
o față știută a lunii învăluită deasupra crângului.

și acea mică încăpere era în siguranță atunci,
și așa a rămas, întipărită în minte când gara
s-a închis, șinele au fost demontate, iar
soba smulsă din perete.
Viața, Elisabeth, și-a spus el, e limpede că devine
pe nesimțite tot mai rapidă și mai nerușinată.  Iar mai târziu
Tu ai fost întotdeauna destul de departe de mine, dar
astăzi totul îmi pare la-ndemână ... e mult prea la vedere.
murim, în zilele noastre, din cauza evidenței și apropierii.
murim din cauza mlaștinilor remorcate la caravane într-o jumătate de oră.

El chiar moare astăzi într-o cameră de la etajul doisprezece
în fața ferestrei, o macara enormă de oțel își îndreaptă brațul mai sus.

dar întârzierea, binecuvântata întârziere, totuși.
timp de gândire. O oră
și un sfert până la sfârșit.

Dragă Elisabeth, te anunț doar că voi sosi cu trenul,
ca de obicei. Voi avea de așteptat la Cavowham pentru a medita.
Ar trebui să fiu cu tine imediat după ora cinci.
Nu te deranja să mă întâmpini, am bagaj puțin. Și

Nu sunt decât zece minute de mers de la gară.


traducere DENISA COMĂNESCU