vezi alte note de lectură > aici
Nu o să vorbesc despre cum am devenit prost (e timp suficient), ci am să vă vorbesc despre o perfectă zi perfectă carte pe care, recunosc, am extras-o de pe raftul bibliotecii din cartier pentru că este micuță și are o copertă atrăgătoare. Sper că nu are nimeni nimic cu faptul că se vede clar o jumătate goală de trup de bărbat.
Nu o să vorbesc despre cum am devenit prost (e timp suficient), ci am să vă vorbesc despre o perfectă zi perfectă carte pe care, recunosc, am extras-o de pe raftul bibliotecii din cartier pentru că este micuță și are o copertă atrăgătoare. Sper că nu are nimeni nimic cu faptul că se vede clar o jumătate goală de trup de bărbat.
La prima atingere a cărții, foile
groase, cu o textură aspră (parcă ar fi populate de acarieni care au și ei un
rol în povestire), par să șoptească surprinzătoarele rânduri ce li s-au
implementat pe buzele de celuloz.. Câți dintre noi nu ne vedem într-o oglindă
ce parcă ne copiază mișcările zilnic, în cameră, în lift, la job? Martin Page, tânărul autor francez, se
află într-o situație asemănătoare (cel puțin prin personajul cărții) și găsește
rezolvarea prin descătușarea imaginației.
Scris cursiv și cu vervă, romanul
(dacă putem să îi spunem așa) nu plictisește prin evidenta confesiune
interioară pentru simplu motiv că toți ne putem regăsi foarte lejer în fiecare
dintre rândurile cărții. Nu, nu este vorba doar de o banală empatie. Departe de
a duce o luptă acerbă față de mediul stresant în care trăiește, autorul adoptă
calea complacerii, ce-i drept în notă personală, găsind deplina libertate în micile
escapade spre interior traduse printr-o imaginație foarte bogată (aș putea
spune exuberantă).
Poate fi citit și ca un poem lung în
care personajul încearcă să își explice cotidianul exasperant, angoasa
lucrurilor repetate și lipsite de greutate care îi agasează viața. Stările
personajului se asemuiesc izbitor cu cele ale eroului din romanul lui Eugen
Ionesu, Însinguraticul.
Într-o (bună) zi, în urma unor
analize medicale amănunțite, eroul lui Martin
Page află că în el se dezvoltă un rechin (aripa dorsală îi iese periodic
prin gură, fapt care îl împiedică să se mai spele pe dinți), lucru extrem de
fericit pentru că, evident, va urma să moară și nu va mai fi nevoit să își
mascehze refuzul de a se înrola coloanei de la serviciu, din imobilul unde
locuiește, de pe stradă etc. Nu va mai fi nevoit să pună mereu la cale planuri
de eradicare a omenirii, de aruncarea în aer a orașelor, de sabotare a vieții.
Cu toate astea trece drept un
cetățean model prin: actorii angajați pentru a se da drept familia lui, prin
apartamentul nou dar căruia i-a stricat toate aparaturile de ultimă generație,
prin sutele de mii (nu exagerez, citiți cartea să vedeți câte exact) de
exemplare din opera poetică a lui Emily Dikinson pe care le cumpără cu banii de
salariu și pe care le răspândește prin lume lipindu-le de scaunele din vagoanele
de tren etc, etc.
În aceste pagini vei găsi pasaje
pline de ironie la adresa societății de consum, la adresa idealurilor umane,
uneori luate la pachet, la adresa clasei politice. El și acarienii (ca să
închei tot cu aceste ființe) privesc fiecare răsărit de soare în timp ce,
magnum-ul din sertar îi trage în fiecare dimineață câte un glonț în cap. I
must have died a thousand times, the next day I was still alive.
Cum spuneam, o imaginație bogată
pune stăpânire pe carte, o imaginație alternativă la realitate, și care este
acceptată de către autor ca unica soluție de evadare.
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare