marți, 5 martie 2013

Virgil TEODORESCU - Butelia de Leyda

vezi lista completă a autorilor postați până acum aici

Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanța - d. 24 iunie 1987, București) a fost un poet, prozator, eseist și traducător român, reprezentant al mișcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român.
S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere și Filozofie din București, pe care o termină în 1935. Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareș. În 1932 editează la Constanța revista de avangardă Liceu, împreună cu Tașcu Gheorghiu și Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română și în limba franceză, precum și într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată și influența lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a publicat poeme în stilul proletcultist, dar spre sfârșitul anilor 1960 revine timid la stilul suprarealist. Până la moartea sa
continuă să scrie poeme ce rețin unele din caracteristicile suprarealismului, apropiindu-se în stil de autori precum Nichita Stănescu sau precum Leonid Dimov .
A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România între 1974 și 1978.[1]
În paralel cu opera sa, a tradus din numeroși autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.
preluare Wikipedia
În curând o să vin cu un comentariu personal pentru el.


în ruinele patului

în ruinele patului tău aleargă un cal monstruos
un om diform aleargă în urma crinierei
o pisică cu ochiul de pește
sărind peste pieptul bolnavilor
se indeparteaza intr-un nor de praf
proscrișii marilor lacuri
castanele cad din pomi cu un zgomot de cărbune
fluturii nocturni pendulează deasupra
asemeni unor baldachine umflate de vânt.
si oasele tale sună încet ca o harfă
în ruinele patului tău

în ruinele patului tău tortele se sting
câte una la fiecare colț al corpului tău
ca un sistem solar
și semnele primelor plante încoltesc la lumina nudității
tale din patul tău țâșnesc izvoare termale în care florile mor magnetizate în patul tau se repetă pământul se repetă retragerea apelor și speranța statuilor prizoniere


Abraba

Abraba seamănă cu o vulpe de când o rangă l-a plesnit peste bot
abraba varsă lacrimi în pahar şi seamănă perfect cu o vulpe
însă poate semăna şi cu un ren şi cu o malacă
poate semăna şi cu o macara
abraba poate semăna cu orice pentru suma de zece lei pe zi
abraba iubitul meu abraba ai putea fi şi un căpitan
cu obrajii tăi ca 2 felii de dovleac
expuse la simigerie
ai putea fi un căpitan vestit
conducând oasele spre golful persic.
abraba e alcoolic în ultimul grad
şi când bea îşi caută falca de jos
imobilă azi
sau mai bine zis lunecarea maxilarului inferior
dispărută în neagra veşnicie
abraba fii tu căpitanul cu sângele otrăvit
şi atunci toate vasele
pe negură sau vijelie
vor pluti lin spre marele golf persic

1933  



În numele tău plouă


Voi fi amantul tău cu lilieci pe moarte până la ora cinci până la şoldul tău
Pentru că numele tău începe cu roza vânturilor începe cu o cange în şira spinării
Pentru că oricum l-aş răsturna el geme încet
Ca un solz albastru ca un sac cu oase
Pentru că liliecii complotează în numele tău
Şi Regina Draga în numele tău îşi îmbracă fantoma
Pentru că în numele tău fluturele cap de mort iubeşte penumbra
În numele tău plouă când cerbii îşi încurcă coarnele
În numele tău prora navelor răsună dimineaţa
Şi pescarii aruncă căngi în spinarea rechinului
În numele tău surprinzător de limpede se cer ţigări şi hărţi de cristal
Şi ruginesc cuiele bătute înăuntru
Şi fantomele asasine îşi pregătesc pumnalele
Prin coridoarele lungi ale somnului
 
1939 

SUBSTANȚĂ

Corespondența vocii tale e un liliac izbindu-se de ziduri aceste ziduri mute asemeni unor urechi de care spanzură piane 
pianele se prăbușesc în vocea ta ca într-o genună
și pianistul continua să acompanieze în același extaz marea orchestră ramasă pe podium deasupra prapastiei zboară un alt enorm liliac e marea orchestră ramasă pe podium e mănușa plină de melci care ne cheamă
e brațul navigatorului tăiat din umăr care ne caută 

după aceste ziduri se aude marea cum crește încet ca un smochin cum își închide ochii cu o mie de pleoape cum își închide ochii cu o trenă de calcar
Peste care alunecă vapoarele hipnotice



Butelia de Leyda 1945

*textele Abraba și În numele tău plouă au fost preluate de la Yigru Zeltil

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!