Sarah Winman 'When god was a rabbit' sau când portocala se colora cu albastru sau altele

vezi alte note de lectură > aici

Actriţa de naţionalitate engleză Sarah Winman (n. 1964) debutează în 2011 cu romanul When God was a rabbit (Când Dumnezeu era iepure), apărut la noi anul trecut la editura Litera în traducerea lui Ioana Avădanei, carte care a obţinut în anul publicării Galay National Book Award, New Writer of the Year.

În roman suntem spectatori la viaţa unei familii care se dezinhibă în urma unui câştig substanţial, o saga povestită la persoana I prin ochii lui Eleanor Maud (Elly), fiica cea mică a familiei, un mediu unde întâmplări mărunte din viaţa intimă se împletesc (precum în filmul Forrest Gump) cu cele ce implică, mai mult sau mai puţin, viaţa întregii omeniri dintr-un anumit moment (protestul lui Rosa Luis Park, moartea lui J.F.K, atacurile asupra turnurilor gemene din septembrie 2011 etc.), lucru care are darul să apropie pe cititor, dându-i falsa impresie că trăieşte într-o mare familie.
Autoarea punctează anii care au adus-o pe mezina familiei la maturitate, îngroşând acolo unde evenimentele au lăsat urme vizibile în comportament. Marele iepure de câmp belgian, botezat dumnezeu, devine mai întâi un personaj vorbitor care va traversa împreună cu Elly (alături de Joe, fratele, şi Jenny, cea mai bună prietenă) viaţa, apoi un refugiu în care va căuta permanent asigurarea nedeclarată că totul va fi bine!
Împărţit în trei puncte de observaţie: copilăria, adolescenţa, maturitatea, tonul rămâne acelaşi, al unui copil mereu impresionat de nou, cu o surprinzătoare agilitate de a surprinde detalii şi de a le reda împreună cu atmosfera în care acestea s-au născut, cu numeroase accente grave şi meditative, cu tendinţe de a caracteriza pe cei cu care intră în contact, nu pentru a râde de ei sau pentru a critica, ci pentru a le face loc în viaţă.

Toate personajele cară după ele un secret legat de sexualitate: încă de la începutul cărţii experienţă sexuală juvenilă a lui Elly cu bătrânul vecin Golan este trecută sub tăcere chiar şi pentru cititor care doar o intuieşte, venind la suprafaţă şi la cunoştinţa familiei abia la maturitate, descoperirea pe viu a înclinaţiilor homosexuale ale fratelui, intuirea (urmată de confirmarea) aceloraşi tendinţe la mama ei faţă de sora tatălui, lipsa oricărui bărbat, la care se adaugă o oarecare uşurinţă în crearea evenimentelor şi cursivităţii, fac din roman unul lipsit de profunzime şi credibilitate. O singură scenă venită spre finalul cărţii, în care Elly este personajul principal, tratează sexualitatea, dar autoarea nu a ştiut cum să o gestioneze, aceasta putând lipsi, fiind tratată fugitiv şi stângaci, dar în acelaşi timp extrem de explicit. 
Lipsa pasajelor melodramatice este un plus, dar atunci când locul lor este luat in exces de persoane şi evenimente puse parcă special să contrasteze aşa zisa normalitate a societăţii, devine puţin iritant. Mai ales că personajul principal nu este purtătorul unei poveri (nu se droghează, nu este alcoolică, nu bea, nu înşeală, nu omoară precum cei din jur), fiind cea care analizează, cea care caută şi cere, desigur niciodată explicit, reîntoarcerea într-o matcă unde însă lucrurile nu au stat niciodată. Pare a fi martorul permanent, cea care constată şi doreşte ca lucrurile să se oprească măcar, să încremenească, într-o stare dacă nu idilică, măcar confortabilă. La toate astea se adaugă un happy end exagerat pe care vă las să îl descoperiţi singuri şi să îl analizaţi.
Romanul m-a prins la început, pierzându-şi însă suflul prin diluarea vieţii personajului principal în tumultumul familiei care însă, nici ea nu a mai fost la fel de bine conturată spre final. Recomand totuşi cartea pentru felul reportericesc de a tratat experienţele şi evenimentele (se face o subtilă diferenţiere), pentru ceea ce reuşeşte să extragă din toate momentele, fie ele traumatizante sau fericite.