Revista PUNCT (1924-1925) episodul IV

 întreg serialul îl găsiți aici

nebunia ca un noroi până la glesnă

În articolul cu care se deschide numărul 5 al revistei Punct, Ilarie Voronca prezintă succint modul în care se reflectă arta în psihologia maselor, o perspectivă relativ nouă pentru acele vremuri.  Nu mai avem parte de tonul manifestelor, de propozițiile negative, de țipătele și ironiile acide, ci se schițează niște paralele între cursul istoriei și progresul firesc al artei. Fiecare epocă, spune autorul, își are Napoleonii ei. Ilarie Voronca intră în rândul celor care de pe atunci susțineau pe Matisse, Rousseau (Vameșul), Picasso (nici unul nu își câștigase, la vremea respectivă, recunoașterea talentului). Pe acești deschizători de drumuri autorul îi asemuie cu niște litere de alfabet cu care, în viitor, se va scrie mai departe arta. Este prezentat în final Marcel Iancu, un revoluționar autohton, cel care şi-a adus aportul la închegarea curentului dada. Continuarea articolului este metaforică, o descriere entuziastă, echivalentă cu cea a unui discipol pus să își descrie mentorul. 

Prin participarea sa la nașterea curentului dada, prin crearea afișelor pentru prima expoziție dada și pentru prima expoziție de artă cubistă, prin luările de poziție critice care au dus la părăsirea mișcării născută la cabaret voltaire, și prin hotărârea, odată întors în țară, de a duce mai departe suflul avangardist părăsit în Elveția, la care se adaugă recunoașterea internațională, Marcel Iancu își câștigase locul din prima linie a primului val avangardist autohton, alăturându-se lui Ion Vinea la revista Contimporanul. Se dădea astfel o notă de seriozitate mișcării, mai ales pentru faptul că artiștii români erau adesea acuzați că s-ar limita la imitarea artei străine (Eugen Ionescu a vorbit tranșant despre aceste lucruri în articole inceindiare cuprinse în NU, București, editura Vremea 1934). Aceeași efervescență neobosită o va avea Marcel Iancu și după ce va părăsi România în 1941 stabilindu-se în Palestina unde va înființa grupul Orizonturi noi și o societate de creație artistică la Ein Hod, în 1953. 

Atât constructivsmul european cât și cel românesc se văd neputincioase în fața punerii în aplicare a liniilor de forță din manifestele programatice atunci când vine vorba de literatură, și mai ales de poezie. Dezbrăcarea cuvintelor de orice sens imediat, alungarea sensibilității, depășirea sensului gramatical, toate astea rămân la stadiu de tendință sau intenție. Nici rezolvarea poemului dadaist (cuvinte extrase din pălărie) sau poemele pline de omofonii, aliterații și jocuri de cuvinte (ca în poemele lui Hugo Ball Karawane sau Gherasim Luca Passionnement), sau pictopoezia lui Gherasim Luca, nu vor rezolva criza, determinând pe Ion Vinea într-un număr de mai târziu al revistei să semnaleze că în acest fel se realizează doar o revoluție a lexicului, nu și una a sensibilității, care este cea căutată. 

Stephan Roll, Ilarie Voronca și Ion Vinea vor semna poeziile pentru acest număr în care fiecare își va păstra nota personală. Dacă primii doi vor încerca urmarea direcțiilor constructiviste, fără să reuşească complet, veteranul Ion Vinea va continua pagina cu două poezii simboliste în care nu se sfiește să folosească cuvinte precum vibrau buzele apelor, luna era oglinda uitată într-un palat, și-n plajă sângeră macul sălbatec, imagini în care se poate observa sensibilitatea atât de înfierată de mișcările avangardiste. Stephan Roll, acest sportsmen al literaturii române, folosește cuvinte proaspăt intrate în vocabularul curent sub ferestre forduri au epuizat faruri, vântul pe esplanadă a aruncat zaruri, saturn ca america de west fecund/identic au dansat păpuși albastre-n bas, tripied botanic o lună amestecată în dinți alcool și ceară, arătându-și dispoziția pentru joc şi verb, dispoziție pe care i-o vor potoli doar noile direcții socialiste ce aveau să se instaureze peste ceva vreme. Ilarie Voronca aglomerează poemul Sfârșit astfel încât, cu greu se poate urmări un fir poeic, cu greu se poate detașa o tensiune și, ceea ce este mai grav, doar printr-o atenție sporită a cititorului se pot remarca niște versuri deosebite precum alunecă un gând ca pe un câmp umbra unui nor, pierde-te suflet ca o mireasmă, nebunia ca un noroi până la glesnă.

Scarlat Calimachi încheie revista cu o mică piesă de teatru Rebeca. Nici aceasta nu urmează directivele manifestelor, rezumându-se la o prezentare a unei pături sociale care a fost mereu exploatată de istorie. Atât personajele cât și subiectul piesei nu au nimic inovator, nimic care să înghețe spectatorul, așa cum se întâmpla în arta plastică cu tablourile și sculpturile unor C. Brâncuș, M. Iancu, M. Pătrășcanu, M.H.Maxy. Se vede astfel că punerea în aplicare în domeniul literar a liniilor de forță ce guvernau cu un oarecare succes artele plastice a fost o utopie.

În Constructivism creatorul trebuia să devină un termometru al epocii, un observator în miezul societății speriate de un război ce punea sub semnul întrebării toate valorile morale. El nu trebuia să imite, el trebuia să creeze, liniile și culorile trebuind să formeze diverse raporturi străine de realitatea înconjurătoare. Se creează o obsesie anti-mimesis, se caută o apropiere dintre tehnică și artă (colaje), dintre caznic și artă (ready-made),  o preocupare de a folosi cuvintele ca pe niște cărămizi de pe care s-a îndepărtat însemnătatea sentimentală (scrierea automată). 
Forma grafică a revistei își păstrează nonconformismul și în acest număr, urmărind formatul publicațiilor din străinătate cum ar fi: 291 (New York), 391 (Barcelona), Der Sturm (Berlin) etc. Toate aceste reviste urmau, mai mult sau mai puțin conștient, îndemnurile manifestului dadaist din 1918 care cerea imperativ fiecare pagină trebuie să explodeze, fie prin seriozitatea profundă și grea, prin vârtej, amețeală, nou, veșnic, prin gluma strivitoare, prin entuziasmul principiilor sau prin felul cum este tiprită. Coperta a IV-a a revistei 391 este consacrată zvonurilor și bârfelor, cum am văzut că se obișnuiește și la revista Punct, mai puțin în acest număr 5.

* Ilustrarea articolului s-a făcut prin scanarea revistelor publicate în colecția Ediții facsimilate de către Ministerul Culturii și Cultelor INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU CERCETAREA AVANGARDEI ROMÂNEȘTI ȘI EUROPENE ed. Vinea, 2003