marți, 12 august 2014

gluga


suprarealism, cfr, poezie, mere verzi
sursă imagin
möbius:
ploua infernal şi noi ne iubeam
prin mansarde G. Bacovia lacustră

cândva ieşeam din bloc
pâş!-pâş!, spune povestea.
ploua rar şi rece ca la începutul unei nebunii.
atunci ţi-am luat sufletul în cârcă
erai bluza mea cu glugă.

şi ne-a prins iubirea cu un ceas c.f.r. pe masă.
paharul a îngălbenit. îşi doreşte să fie spart în chiuveta

plină cu farfurii.
din ţeava de apă nici o picătură, dar nici una frate,
nu se mai bălăngăne spre oceanul de ceramică.
nici un telefon nu mai sună,
din cealaltă cameră nici un nud nu se mai aude răsărind
de sub cearşaful răcoros.

dacă eram mai gospodari aveam pâine în plasa agăţată de clanţă,
perdelele spălate şi zăpada dată de pe balcon.
am fi devenit voiajori atenţi la virajele periculoase
făcute de ploaie spre ninsoare.

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!