Sigbjørn Obstfelder și țipătul său liric

lista completă a autorilor din rubrica poemul săptămânii > aici  

Sigbjørn Obstfelder și poezia modernă norvegiană

Sigbjørn Obstfelder 
       1866 - 1899

Născut la Stavanger (Norvegia) în 1866, a început prin a studia filosofia, ca să se înscrie apoi la Politehnica din Cristiania. Între 1890 - 1891 practică ingineria la Milwaukee în Statele Unite, de unde se întoarce în țară deziluzionat. Publică în revista Samtiden un grupaj de poezii numit Simtiri ritmice, care va atrage atenția. După prima sa culegere de Poezii, melodii, cântecele pădurii, apărută în 1893, an în care Edvard Munch face cunoscut Țipătul său pe pânză, Obsfelder pornește într-o lungă pribegie prin Germania, Danemarca, Italia, Anglia ca să-și sfârșească viața în sărăcie la Copenhaga (în 1899), la vârsta de numai 34 de ani. Apariție singulară în epocă, liric obsedat de antagonismul individ-societate, uimit în fața naturii și universului (vatra sferelor este, după el, patria omului), pătimaș al muzicii și muzicalității interioare, Obsfelder inaugureaza poezia modernă norvegiană. Tot el deschide în lirica nordică drumul versului liber. În urma sa au rămas câteva nuvele și piese de teatru, dintre care amintim: “Picăturile roșii”, ”Estera”, “Primăvara”, tipărite la noi în traducerea lui Marel Romanescu (1927).
Versurile sale conțin o mare doză de instabilitate emoțională, de refugiu spre interior, de nebunie. Prieten cu pictorul expresionist Edvard Munch, Sigbjørn Obstfelder a trăit ca un vagabond, instabil psihic, și va muri de tuberculoză în aceeași zi când i se va naște o fată.

Tablou de gen

Ele dorm.

Amândouă dorm.
Cea mică, drăgălaşă, în leagăn,
cea mare, drăgălaşă, în pat.

Candela arde
în inocenta odaie,
pluteşte-n ulei
dintele mic, de flacără.

Storul e tras în sus.
În faţa ferestrei, felinarul.

Atâta tot.

Ce dureros pâlpâie candela!
Cuvertura a lunecat de pe pat.

Felinarul îşi întinde gâtul
să vadă umerii goi ai soţiei.

Te-acopăr, soţie adormită!

Şi trag storul în jos.
Felinarului nu-i îngădui să-ţi vadă
albul ce-i numai al meu.

Vreau să las două săruturi pe gropiţele tale
în somn surâzând,
pe degete,
pe verighetă
şi pe cruciuliţa ta de-argint.

Vreau apoi să m-aştern liniştit lângă tine
şi să mă încălzesc lângă tine,

uitând
că noi, câteodată, nu suntem aceia ce ar trebui să fim
unul faţă de altul.

Trad. Veronica Porumbacu

Note biografice Veronica Porumbacu și wikipedia

poezia nordică modernă
vol. II (norvegia și suedia)

Editura pentru Literatură, București - 1968
colecția  BPT

sursa fotografiilor wikipedia