luni, 12 ianuarie 2015

Focurile negre ale lui Gellu Naum




Gellu Naum și poezia mistică



Gellu Naum a fost poetul român (1915-2001) care a luat poezia ca pe o nevoie sufletească, o nevoie de mistică aparte. Poeziile lui sugerează căi, teritorii, ființe, întâmplări care fac parte din acest mecanism complicat numit viață. Fie că este nostalgic, fie că metaforizează totul este calculat, totul face parte dintr-un ansamblu coerent. Totul se întâmplă gradat, pas cu pas, secvență cu secvență, într-un crescendo uneori disimulat sau fals, cu scopul de a demola, de a arunca în aer terenuri arhicunoscute.



Câteva din Poeme alese



Orașul în câmp
POEME ALESE
ed. Cartea Românească, 1974
București

Orașul în câmp își avea locuitorii lui de flori,
arhitectura lui de iarbă. Pe străzi, prietenii și
rudele suave ne ofereau flori de odihnă ferite
de arșiță, ne dăruiau fructe și apă, ne invitau
la ceremonii pe care, până la venire, nu le cu-
noscusem. Dar refuzam, firește, fiindcă în ri-
tualul acesta binevoitor ghiceam o știință com-
plicată, un fel de funie mută, cu câte un capăt 
în fiecare din noi.
La plecare, ștergeam cu grijă polenul Ariadnei
de pe reverele noastre de mătase.










FOCUL NEGRU
ed. Eminescu, 1995
București 

Clopotul

Voiai să faci drumul prin stuf, până la malul
celălalt. Țineai să vezi pajiștele și, mai ales, să
asculți bătaia clopotului din turla care se ză-
rește vag și de pe malul nostru. Copiii ți-au
adus luntrea. În privirile lor licărea admirația
dar stăruia și umbra unei tăcute avertizări. Eu
ți-am vorbit despre pericolele minime, despre
fragilitatea luntrii făcută numai pentru o per-
soană și, din păcate, singura în stare  să stră-
bată încâlceala vegetației, despre mulțimea de
țânțari, despre  ochii triști ai broaștelor țestoase
care trăiesc la câțiva pași de mal. Tu mi-ai
răspuns că totul va dura foarte puțin și că, în
orce caz, clopotul merită osteneala.Copiii
ți-au întins vâsla, eu am fluturat brațul. Și toți
știam că faci zadarnic o traversare plină de
primejdii căci, pentru a pricepe limba 
clopotului, e neapărată nevoie să nu fii
singur.






ATHANOR
Editura pentru Literatură, 1968
București
Izbuteam uneori

Izbuteam uneori să simșim unisonul acela ciu-
dat care ne lega, dezlegându-ne de restul lucru-
rilor. Înțelegem întrucâtva ubicuitatea eveni-
mentului, sensul distributiv al speranței.
Ghiceam iubirea trecătorilor, vedeam figurina
de lut din al șaselea adăpost al cârtiței, știam
de ce tresare dalta. Totul devenea împlinire și
se petrecea, pe neașteptate, ăntr-un pătrar de
liniște. Atunci ciocănitoarea scobea o piatră
sau piatra ăși desfăcea aripile. Câțiva prioeteni
se simțeau jigniți.











Memoria frenetică

Pe câmp, trei dintre cele șase personaje ros-
teau ignorându-se unul pe altul același cuvânt
neînțeles, uitat și redescoperit de fiecare dată.
Al patrulea, cel mai sărac, cel atât de sărac 
încât își purta provizia de apă în palmă, cel
atât de sărac încât își cultiva grâul pe gură,
secera silabele uimit de foșnetul lor.
De fapt, era un câmp de abur și cei doi îndră-
gostiți, în fardul lor difuz, îi limitau orizontul
la marginea albastră a pleoapelor.



Poeziile au fost preluate din volumul
POEME ALESE
ed. Cartea Românească, 1874
București

1 buşeli:

  1. Naum a ...secerat silabele uimindu-ne cu foșnetul lor.
    Multumim, Stefan.

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!