Concursul editurii LITERA




CÂŞTIGĂTOAREA ACESTEI CĂRŢI ESTE

CRISTA

(o rog să mă contacteze)

Felicitări!



După sângeroasele conflicte între hinduiști și musulmani care au cuprins vestul Indiei în anul 2002, Karsan Dargawalla, fiul unui lider spiritual, păzitorul altarului unui sufist medieval, începe să spună povestea familiei sale și a altarului acum distrus. În anii 1960, tânărul Karsan, deși menit să devină, la rândul său, lider spiritual, nu-și dorește decât să fie un om „obișnuit”, să meargă la şcoală, să joace cricket, să curteze fete de vârsta sa, să călătorească. Când este admis la Harvard, inevitabilul conflict între chemarea lumii celei mari și dorința tatălui de respectare a tradiției nu mai poate fi oprit. Karsan își alege drumul său și se rupe de familie. După treizeci de ani însă, moștenirea sa îl bântuie în moduri cu totul neașteptate.
O poveste de o mare încărcătură istorică și emoțională, a unui om prins între vechi și modern, între moștenire și descoperire, între datorie filială și dorințe personale de nestăpânit, Cântarea Asasinului este balada unei vieți schimbate irevocabil. Tensiunea dintre tradițiile spirituale seculare ale Indiei și militantismul religios contemporan sunt mecanismele care derulează această melancolică saga de familie cu adevărat memorabilă.



Condiţii de desfăşurare

1. participanții trebuie să locuiască în Bucureşti sau să poată veni până în capitală pentru a-și ridica premiul;
2. lăsați un comentariu la această pagină cu o strofă, un fragment, un citat etc. care vă ''urmărește'' (reactualizare: citatul trebuie să fie dintr-o lucrare a unui scriitor și, dacă se poate, să fie însoțit cu un link către sursă. dacă nu se găsește citatul pe net măcar un link către autor);
data limită 4
MAI;
3. câştigătorul va fi anunţat pe data de 6 MAI şi va fi ales în urma aprecierii mele subiective;
4. nu au voie să participe câştigătorii ediţiilor trecute;
ATENŢIE! mai multe comentarii la alte articolele de pe blog vor contribui la o mai bună apreciere şi vor constitui un plus în cazul unei departajări.

BAFTĂ!

14 buşeli:

  1. “The only regret I will have in dying is if it is not for love.”— Gabriel Garcia Marquez

    Citește tot articolul: http://crististefan.com/iubire/

    RăspundețiȘtergere
  2. "Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce
    Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce?
    E oare mai puțină verdeață în păduri
    Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?...
    O floare dacă naște și-ndată dacă moare,
    Se face în grădină un gol pentru o floare?
    O stea dacă lucește stingându-se pe loc,
    Sunt stele mai puține în cerul plin de foc?
    Natura-și urmărește sorțirea nencetată,
    Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată,
    Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu
    Se duc fără să lase o lipsă cât de mică...
    Un om dacă dispare, un altul se ridică,
    Și-n cartea vieții nume se șterg sau se înscriu.." (Alexandru Macedonski - Noapte de noiembrie)
    Link: http://ro.wikisource.org/wiki/Noaptea_de_noiembrie

    RăspundețiȘtergere
  3. "E o întâmplare a fiinţei mele
    şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
    e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
    pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
    mereu dureroasă, minunată mereu." (Nichita Stanescu - Ce bine ca esti)

    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/cebine.php

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate sunt din Botosani insa felicitari pentru initiativa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vai, si va veni o vreme
    Când adromi-vom amândoi,
    Si-nstrăinati, prin cimitire,
    Va plânge toamna peste noi.

    Ce poate, deci, a fi sub soare,
    În haosul imensitătii --
    Dacă-ti vei pierde fecioria
    În taina roză-a voluptătii?

    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/saneiubim.php

    RăspundețiȘtergere

  6. Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător.

    http://nandinisharma001.sunphoto.ro/Cel_mai_iubit_dintre_pamanteni

    RăspundețiȘtergere

  7. Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător.

    http://nandinisharma001.sunphoto.ro/Cel_mai_iubit_dintre_pamanteni

    RăspundețiȘtergere
  8. Să te aseamăn cu o zi de vară?
    Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
    În mai e vânt şi mugurii doboară
    Şi timpul verii trece prea curând.

    Dar vara ta nu va păli vreodată
    Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
    Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
    Când vers etern o-nalţă peste timp.

    (Shakespeare, Sonetul XVIII)

    http://stihari.blogspot.ro/2012/11/sonet-xviii-de-william-shakespeare_7372.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Să te aseamăn cu o zi de vară?
    Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
    În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
    Şi timpul verii trece prea curând.

    Dar vara ta nu va păli vreodată
    Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
    Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
    Când vers etern o-nalţă peste timp.

    (Shakespeare, Sonetul XVIII)

    http://stihari.blogspot.ro/2012/11/sonet-xviii-de-william-shakespeare_7372.html

    RăspundețiȘtergere
  10. "O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma-urmelor, e şi mâine o zi". (Din cartea : ,,Pe aripile vantului" de Margaret Mitchell)

    RăspundețiȘtergere
  11. ,,O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma-urmelor, e şi mâine o zi". (Din cartea : ,,Pe aripile vantului" de Margaret Mitchell)

    RăspundețiȘtergere
  12. "Când totul se transformă în cenuşă, ceva mai rămâne întreg". (Maitreyi Devi, Dragostea nu moare)

    Link: http://bookspot.ro/file.axd?file=2010%2F10%2FMaitreyi+Devi+-+Dragostea+nu+moare.pdf

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ştiu tot ce e mai departe de tine,
    atât de departe, încât nu mai există aproape -
    după-amiaza, după-orizontul,
    dincolo-de-marea...
    şi tot ce e dincolo de ele,
    şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
    De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
    pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
    Şi mă rog de tine,
    naşte-mă.

    Catre Galateea - Nichita Stanescu
    http://www.poezie.ro/index.php/poetry/177926/C%C4%83tre_Galateea

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!