miercuri, 12 septembrie 2012

Manhattan şi nimic mai mult


 filme despre care am scris >  aici


Dacă este să compar cele două filme, aparent destul de identice, Annie Hall și Manhattanapărute la 2 ani diferență (1977 primul și 1979 al doilea), aș alege ca preferat, și aș recomanda în același timp, pe cel din urmă. Cred că doar ordinea cronologică a apariției pe marele ecrane a făcut ca Annie Hall să obțină  râvnitul Oscar.
De la primele cadre ale filmului mi-am dat zis că cel care  regizează, și joacă în film, Woody Allen, iubește la nebunie America, și nu se sfiește să o spună în felul lui unic, chiar și pe față, într-o perioadă în care ieșirile antiamericane erau la ordinea zilei.  Interesant cum cadrele  se plimbă pe etajele superioare ale clădirilor, foarte puține fiind filmate de la nivelul străzii. Poate este o metaforă pentru sistemul rece instalat, pe care străinii nu îl văd (simt), sistem care lasă oamenii să trăiască, să-și trăiască dramele fără intervenții (divine). Ca un arbitru impasibil. Este o viziune mai aproape de real, departe de ceea ce făceau ceilalți regizori în filmele lor de duzină în acea vreme.
Woody Allen și Diane Keaton joacă acum rolurile a doi adulți maturi emoțional, prinși într-un joc al iubirii pe care, în ciuda inteligenței de care dau dovadă prin conversațiile sclipitoare, realizează că nu îl înțeleg, și că îi depășește complet. Woody Allen interpretează același rol care l-a făcut celebru: stângaci dar mereu gata de a vorbi despre minusurile lui cu o detașare de invidiat, cu același debit verbal exasperant, uneori greu de urmărit, dar cu un farmec aparte, ușor bâlbâit din cauza dorinței lui de a spune cât mai multe, de a se face de fapt înțeles folosindu-se de comparații,  metafore și jocuri de cuvinte, cu un spirit al umorului inteligent (personajul pe care îl interpretează, Issac, urăște spectacolele mediocre), cerebral (nu atât de mult ca ea Mary, Diane Keaton), mereu atent la detalii și la anumite aspecte ale evenimentelor ce se petrec în jur și care îl afectează. Un stil actoricesc care, pentru unii poate părea obositor și, de ce nu, căutat.
Personajele din acest film sunt departe de cele obișnuite în filmele de duzină, gesturile lor sunt mai aproape de gesturile noastre, mult mai firești, mai dezghețate, chiar și atunci când acțiunea se petrece într-o locație selectă. Lipsesc atitudine actoricești înțepenite, acele posturi standard și mecanice care  îngheață actorii în anumite momente, dând senzația de teatru de păpuși . Personajele își găsesc mereu ceva de făcut în timpul în care discută, chiar și când stau la masă nu se sfiesc să își scarpine un ochi, să sughită, să își aranjeze ținuta, să se caute prin buzunare, toate astea în limte normale, făcându-te să crezi că personajul ai fost chiar tu.
Filmul este alb-negru, pentru că nu despre frumusețile Americii vrea să vorbească, chiar dacă cei de acolo o iubesc nespus, ci despre tăvălugul de gesturi, de stângăcii, de emoții pe care le trăiește un om indiferent că are 40 sau 17 ani.
Față de Annie Hall, Woody Allen a devenit (ca regizor și actor) în filmul Manhattan mai precis, îmi pare că reușește mai bine să spună ce are de spus, să țipe ce are de țipat, chiar dacă filmul se tremină în tăcere și cu o replică ce a fost pusă la îndoială tot timpul "Trebuie să înveți să ai încredere în oameni".
Filmul este un tur de forță al lui Woody Allen, prezența lui se simte mult mai puternic chiar și în anumite gesturi ale actorilor din jur (sugestii regizorale?), și timbrul lui vocal peltic și umed, de parcă ar avea tot timpul gura plină de salivă, de parcă ar vrea tot timpul să bea, lucru care mă duce cu gândul la vestita scenă din Seinfeld în care Kramer juca figurant într-un film regizat de Woody Allen și trebuia să zică Covrigeii aceștia îmi provoacă sete, timbrul lui vocal spuneam, te va urmări ceva timp, asta dacă famrecul actorului și felul lui diferit de a fi și de a face actorie, te-au prins.

6 buşeli:

  1. "tăvălugul de gesturi, de stângăcii, de emoții pe care le trăiește un om indiferent că are 40 sau 17 ani" - faina fraza...
    da, si eu prefer Manhattan, desi dupa mine cele doua sint cele mai bune filme ale lui (poate doar Match Point ar intra in discutie aici...). Oricum, mi-a facut placere..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca mai sunt iubitori de Woody Allen :)

      Ștergere
  2. Nu, pe mine nu m-a prins nici ”farmecul” (?) actorului, nici felul lui diferit de a fi și de a face actorie. Poate că filmul este bun, nu contest asta, dar nu mă atrage tocmai din cauza lui Woody Allen.
    Oricum, un comentariu ales. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Woody Allen este un actor greu digerabil. Face treaba buna ca regizor, unii zic ca o face mai bine decat 'treaba'' de actor.

      Ștergere
  3. toate filmele lui Woody Allen sunt ineresante, mie imi plac foarte mult, chiar daca pentru viata privata a lui Woody Allen nu am niciun respect! Am notat filmul, multumesc :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu sunt de acord cu cel care a spus că Woody Allen e mai bun ca regizor decât în actorie. În ultimi ani, m-am tot delectat cu filme de-ale lui - preferatul meu rămâne The Purple Rose of Cairo - are o candoare...
    Annie Hall și Manhattan le-am pus deocamdată „la păstrare"... o să vină şi rândul lor.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!