Citind romanul Cartea mută a lui Sébastien
Doubinsky apărut la editura Humanitas am
avut impresia vizionării unui film. Imaginile sunt foarte clare, descrise
onest, fără săpături psihologice sau descrieri inutile. Apare și schițarea unui roman în
roman prin redarea unor gânduri ale eroului, carte pe care aș fi jucat-o mai mult,
pentru că în acele momente autorul oferă niște frumoase poeme în proză.
Mult superioare multor alte pagini.
Povestea de iubire este puțin inedită, deși și ea mi se pare că nu
este folosită la maxima valoare, la maxima potență. Iubirea homosexuală din
planul secund este forțat adusă între rânduri, totul contribuind doar la o salată de locuri
comune, care nu m-a dezgustat, dar nici nu pot zice că mi-a satisfăcut apetitul
de hârtie.
Romanul are un plus prin zicere, prin
luminozitatea frazelor, a imaginilor, a povestirii. Emoționează prin povestea în sine,
fără să calce pedalele de ambreiaj sau de accelerație.
Cartea mi-a lăsat un gol în stomac, prin lipsa
de proteine, dar aduce un plus de savoare prin fluiditatea imaginilor, care o
fac sinonimă cu vizionarea unui film de televiziune.
Sa inteleg,ca ,aceasta carte,are si imagini in ea?
RăspundețiȘtergere