I.C.Vissarion sau Agerul pământului din literatura noastră

I.C.Vissarion (1879-1951) a fost un scriitor devotat, un autodidact, plăcut regimului socialist pentru că venea din pătura muncitoare a țărănimii, dar ne susținut pentru lipsa de relații. Nu și-a ascuns niciodată originea, deși mereu era
copleșit de o părere de rău venită din felul cum era privit de cei de la oraș, de oamenii mari cum le zicea el. I.C.Vissarion a fost țăranul orfan fascinat de carte chiar dacă familia nu a avut bani să îl dea la școală. Era obsedat de personalitățile enciclopedice încercând să le urmeze exemplu prin aprofundarea tuturor domeniilor fără discriminare chiar dacă superficial, devotându-se și aruncându-se cu aplomb chiar în fața invențiilor mecanice sau chimice. Să nu uităm că în timpul revoluției din 1907 a fost arestat sub acuzația de a fi fabricat  produse pirotehnice ce urmau a fi folosite contra puterii.
I.C.Vissarion a fost copilul care s-a dus desculț din comuna Costești până în capitală, la marea casa a scriitorului B.Ș. Delavrancea, pentru a-i citi din poeziile scrise în pauzele luate când meregea la păscut cu animalele. Marele scriitor l-a luat în râs  oferindu-i o sumă de 5 lei mai mult pentru a scăpa de el. Lucru care nu l-a decepționat, cu banii oferiți cumpărând un braț de cărți de la un anticariat din București.

I.C.Vissarion a scris nuvele, dramaturgie, poezie, reportaje, memorialistică și nu în ultimul rând basme, diferite de cele ale lui P.Ispirescu. Povești precum Ber-Căciulă, Ber Căciulă Împărat, Agerul Pământului dovedesc un real bagaj de lecturi și cunoștințe din domeniu științei, autorul îmbinând descoperirile și noua tehnologie aflate încă în stadiu de teorii, cu firul narativ și curgerea basmului. Eroii lui sunt toți autodidacți, însetați după cultură și după cunoaștere, dornici în a inventa lucruri care să facă viața omului mai ușoară. În umila locuință autorul însuși a lucrat în paralel la descoperirea motorului perpetuum mobile, pe care îl credea realizabil. A avut mai mult de zece copii, toți fiind botezați cu nume de iluștri savanți pe care îi citea și venera (vezi afirmația de mai sus în care spuneam că era obsedat de aceste personalități ilustre).

A îmbrățișat diverse meserii până la cea de sanitar al satului, chiar dacă nu avea pregătirea necesară, cunoștințele dobândite fiind doar lecturile cărților de specialitate pe care le avea la dispoziție care, până la un punct, i-au fost suficiente.

Poate cea mai specială carte, una care nu are corespondent în literatura noastră, este Lumea cealaltă. Ce mai este după ce murim, unde autorul duce un război tacit cu Dumnezeu. Cartea, care poate fi trecută ca gen în domeniu memorialisticii sau al jurnalului, redă descrierea unor vise avute de-a lungul vremii, pe care autorul le-a nota în caiete, intuind aici rolul ascuns pe care acestea îl dau vieții de zi cu zi. La intervale neregulate autorul oferă detalii anterioare sau posterioare viselor, detalii pe care le vede a avea o legătură nedescifrată cu visele. Autorul atacă puterea divină, invinovățând-o pentru traiul greu, pentru lipsurile de care nu se mai eliberează. În același timp se simte vinovat de atitudinea avută, mai ales că cei din jur duc o viață religioasă conformă cu dogmele chiar dacă lipsită de o trăire proprie. Aici autorul pășește fără să își dea seama pe domeniu psihanalizei, fiind deschis domeniului suprasensibil pe care, cum era de așteptat, îl studiază.

Toți eroii lui au note autobiografice, chiar și cei din basme, tineri țărani care citesc căruțe întregi de cărți, sau eroii din nuvele, aspru încercați de soartă. Desigur se simte lipsa de profunzime a scrierilor, lipsa de cizelare, dar ceea ce oferă I.C.Vissarion este materia brută a unui om ce toată viața lui a vrut să scrie și să citească. Într-un interviu luat fiului său aflăm că autorul a scris până în ultima zi din viață, fără oprire.

Redescoperirea lui I.C.Vissarion este meritată pentru focul ce i-a menținut spiritul până în clipa morții. Nuvelele lui, nedepășind granițele satului, vorbesc liber despre oameni, întâmplări, trăiri, care zugrăvesc caracterul țăranului în viziunea autorului. Toți eroii au un motor interior zgomotos, indiferent de ipostazele în care sunt surprinși, nici unul ne fiind pradă unor depresii ucigătoare de trăire.

I.C.Vissarion a fost un autor care a scris despre tot și în toate genurile, fără oboseală, spirit căutător de explicații (nu de sensuri), un autor care știa lungul nasului, dar care a jucat piesa atât cât ținea scena pentru el.