InterVIU cu scriitorul Ovidiu Bufnilă: Știu vreo două trei acorduri la chitară, da' e de-ajuns ca să ridic în picioare un stadion întreg

Lista completă a interVIURILOR o găsiți aici

OVIDIU Bufnilă a coborât cândva din rafturile bibliotecii părinților direct în mâinile mele devoratoare de foile revistei Anticipația. Eram un copil de clasa a IV-a al anilor '90, care mergea regulat la orele de religie proaspăt incluse în programa școlară. Am citit una din povestirile incluse în antologie după ce am mințit în dreapta și-n stânga că am terminat lecțiile la franceză. Și de atunci mi-a rămas numele autorului întipărit chiar dacă s.f.-ul oferit prin litere se diferenția clar de clișeele de care eram sătul. Când mai prindeam o revistă s.f. de urechi, căutam prin cuprins numele lui, și eram fericit când îl găseam. Secundele au trecut babane ca niște ani, iată-mă  față în față cu autorul, pregătit să îi iau un interviu. Și pentru că am avut ocazia să îi observ, prin rețelele de socializare, motoarele interioare, m-am gândit mult la întrebările pe care să i le pun. Recunosc, înainte am jucat jocul Dacă aș fi Ovidiu Bufnilă, ce întrebări aș dori să aud? și a ieșit InterViul de mai jos.

Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957, Târgu Ocna, județul Bacău) este un eseist și prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați.

InterVIU

Secțiunea I Introducere

Ștefan Ciobanu: Cât realism întâlnim în scrierile s.f.și cât s.f. în viața reală?

Ovidiu Bufnilă: Păi dacă ne uităm la televizor vedem o mulţime de SF-uri, jurnalişti care-şi dau ochii peste cap băgându-ne-n sperieţi că vine sfârşitul lumii, că avem cipuri în nădragi, că nici nu existăm ci suntem ideile cuiva, că o ducem bine dar de fapt noi tragem mâţa de coadă, chestii din astea lumeşti care, desenate pervers şi inteligent, te fac să confunzi ficţiunea cu realitatea. Dar e ca lumea să dai bipuri, să pui la cale SMS-uri, să nimereşti în plin promo la berea cutare, să faci shopingaraie, să te zburlesti la mai marii zilei, să te dai cu parapantă, să-ţi filmezi iubita cu nasturele de la chiloţi, să-ţi schimbi mama-soacră în direct la televizor cu alta mama-soacră, mai bună şi mai dreaptă, e tulburător, e pasionant, magnetofoanele au dispărut, Saddam a ieşit din uz, Madonna e pe ducă, vin extratereştri să facă animaţie la mall, ne prostim pe Facebook şi cădem pe spate când Papa moare în direct pe reţelele de socializare. În mare viteză lumea se schimba dintr-un singur click, se prăbuşesc marile mituri, scriitorii devin neimportanţi, politicienii îşi cumpără fete de fete cu silicoane planturoase să-i pizmuiască votantu ameţit iar poporanu se bucură de binefacerile tehnologiilor punând la cale revoluţii devastatoare şi fără de sens. Ficţiunea e înscrisă în codul nostru genetic dar noi nu luăm seama la asta şi ne tot închipuim în fel şi chip alergând voiniceşte către Nimic. Filozofii au năpârlit. Savanţii sunt un fel de gunoieri simpatici care se tot păruiesc în timp ce atomii îşi bat joc de ei ascunzându-se şi vălurindu-se părelnic. Premiul Nobel nu mai are sare şi piper iar valurile tsunami îşi bat joc de construcţiile noastre pe care le nimicesc, pentru că suntem indolenţi, aroganţi şi delăsători. SF-ul e şi el pe lista asta, ridicol şi tembel. Se sumeţeşte şi el fandosindu-se că ar descrie Viitorul dar în adevăr e depăşit rău de tot de situaţie. Tot ce ne-am imaginat n-a ieşit aşa cum ne-am imaginat iar tot ce ni s-a părut aiurit şi zevzec s-a dovedit a fi crunta realitate. N-am descoperit mare lucru şi suntem pe mai departe bicisnici, aroganţi şi conformişti. Einstein încă ne păcăleşte cu prostioarele lui, încă mai credem că ne tragem din maimuţe şi că Lumina vine de la Răsărit. Tocmai am descoperit o bacterie pe Marte şi am şi declarat-o sora noastră de sânge, mai mare râsul. Nici o tehnologie nu ne va vindeca de singurătate şi nici n-o să ne dăm seama când batman, superman, transformer, terminatorul şi alien o să ne sune la uşă să ne bage pe gât un pliant electoral.

Ș.C: Povestește-mi o zi din viața ta dacă ai fi erou de roman scris de Ovidiu Bufnilă?

O.B: Viaţa e grea, tre' să te scoli în zori pentru că bufnilul e un dictator şi-şi oropseşte personajele, tre' să te speli pe dinţi că nu se face să faci figuraţie sau să fii primadonă sau primadon nespălat pe dinţi, faci flotări la greu ca să-ţi scada burtica umflata de cipsuri şi snecsuri, ieşi pe strase la agatat idei, urmăresti spioni de toate felurile că şi ei te urmăresc pe tine, mai furi câte-o reclamă în criză de inspiraţie, te cafteşti pe viaţă şi pe moarte cu toţi adversarii reali ai bufnilului şi bineânţeles că-i pui la podea că trebuie ca şi bufnilul să aibă câştig de cauză în viaţa asta, nu în alta, iubeşti episodic şi fără de leac, descoperi lumi nemaivăzute şi nemaiauzite, zici tot felul de lucruri savante sa se uimească cititoru sau digitalu după caz, mai ai timp de-o ţigară deşi bufnilul s-a lăsat de fumat, o iei de la capăt, băi, ce-i cu brambureala asta, răcneşte bufnilul şi tu, personaj de personaj, o iei repede la picior să termini secvenţa ficţională, bufnilul te aruncă la gunoi spre seară, delete cu tine, îţi ia altul locul, mai performant sau mai zevzec după caz. E tare greu să fii personaj bufnilian pentru că de fapt bufnilul nici nu este scriitor, personajele lui intră în realitate şi se ocupă cu tot felul de stratageme periculoase aşa că te poţi trezi de-adevăratelea purtător de cuvânt al primului ministru sau ditamai generalul in serviciile secrete sau spion între spioni sau android acoperit sau precupeaţă în piaţa centrală sau în piaţa de peşte acolo unde mişună tot felul de extratereştri care te binoclează sperios: ţigări, ţigări!?! Pauză de publicitate. Nu râde, personejele bufniliene muncesc din greu în publicity pentru că bufnilul a învăţat lecţia de mic copil şi nu e scriitor şpăgar, nu se ocupă de cumetreala culturală, nu e pupincurist geostrategic după epocă şi alianţe continentale. Personajul bufnilian chiar umblă peste tot cu pliante după el, cu sloganuri, cu comunicate de presă, se împiedică, trage cu ochiu, îşi trage sufletul oftează, îşi trage mucii, o ia de la capăt, socializează la greu şi se vălureşte vălurind acţiuni, teme, idei, scenarii şi strategii, clipuri video, strecurându-se, insinuîndu-se, muncind serios la opera literară bufniliană, inegalabilă, genială, imortală, draga de ea, ha, ha, ha! Puţină anecdotică nu strică, n-are rost să te iei în serios ca scriitor, scriitorul adevărat râde tot timpul, e liber, e viu, cât se poate de viu.

Ș.C: Spune ce știi să faci?

O.B: Sunt un artist adevărat, sunt genial şi teribil, ştiu de exemplu să curăţ o tigaie cu inamicu grăsimii, fac ouă ochiuri de-ţi lasă gura apă, ştiu să fluier cu două degete la tot felul de cântări, scap de răceală în doar două zile cu lămâie şi chimen de numa, numa, ştiu să înşurubez şi să deşurubez, ştiu vreo două trei acorduri la chitară, da' e de-ajuns ca să ridic în picioare un stadion întreg. da, încă negociez cu marile case de discuri de peste ocean, spăl maşina meserie, o spăl şi pe jante să arate ochioasă, te fac din viraje printre tiruri, nu glumesc, simt de la o poştă când şmenarii de la service au de gând să-mi tragă o ţzeapă cu nu ştiu ce SDV-eu misterios prin care tre să se scurgă uleiu în baia de ulei, folosesc batiste de hârtie ca să nu-mi ţin microbii prin buzunare, nu mă pierd în pădure pentru că-mi iau tot timpul cu mine o lanternă şi-un cuţit de tip rambo, aşa ca să nu m-apuce tremuriciu, ştiu să-mi fac o mulţime de prieteni dar îmi iese tare bine când îmi fac duşmani cu toptanul, ştiu să fac aşa ca un koropişnic sau ca o bamboleră, îmi dau seama când se schimba axa magnetică şi când un politician ne-a trădat deja şi ne-a vândut pe nimica extratreştrilor, ştiu să fac pase magnetice da mai am un pic până când o să fac să zboare prin aer palatu parlamentului, ştiu să joc table, ştiu să joc leapşa, ştiu să fac tabla înmulţirii, ştiu să dansez, ştiu să număr până la zece, câteodată îmi iese câte-o strategie secretă de se miră şi serviciile secrete străine de minunea asta, ştiu să nu-i uit pe cei care au vrut să-şi bată joc de mine, ştiu să ajung acasă fără GPS, ştiu să mă dau cu bicicleta, ştiu unde mi-ampus cheile, ştiu să scriu o povestire scurtă din zece cuvinte şi o scriu pe aia mereu da nu-şi dă nimeni seama pentru că sunt cel mai mare magician al tuturor timpurilor şi uite că ştiu că ceea ce am zis adineaori e o mare aroganţă şi o minciună gogonată. Îmi ştiu lungu nasului dar nu vă bazaţi pe asta pentru că îmi place viaţa şi fac de fapt numai ceea ce am chef să fac. Şi asta ştiu s-o fac aşa cum scrie la carte.

Secțiunea II Întrebări din lumea ta

Ș.C: Dar dacă ai fi erou al lui Asimov?

O.B: N-am cum să fiu eroul lui Asimov petru că Asimov e un savant iar eu cu savanţii nu am nici în clin nici în mânecă pentru că eu cred în magicieni. Magicienii sunt cei care ştiu rostul lucrurilor. Savanţii au eprubete şi o mulţime de probleme administrative, au nevoie de premii şi de sponsorizări, au nevoie de diplome şi de baluri de binefacere, tre' să apară în filme de lung metraj şi pe youtube ca să-şi popularizeze microbii, elementele chimice, nucleotizii, ideile sucite. Magicienii sunt fiinţe fabuloase, anecdotice, străbătătoare prin timp şi spaţiu, văuriţi şi văluritori şi tocmai de aceea un asimov sau un einstein n-ar putea înţelege că nu exită atomi, că nu există câmpuri magnetice şi că noi suntem de fapt o imagine a ceva indefinit care nu mai este dar este în acelaşi timp.

Ș.C: Există un roman, sau o povestire pe care ai vrut să o scrii dar nu ai mai apucat din diferite motive (fie s-a încețoșat subiectul, fie ai pierdut momentul, fie a pierit inspirația, fie ai pierdut manuscrisul, fie ai întâlnit în altă parte subiectul etc)? Dacă da, ne poți descrie puțin subiectul?

O.B: Eu nu sunt un astfel de scriitor, am mai spus-o. Literatura nici nu există. Numai noi oamenii ne prostim simpatic. Ficţiunea este cea care există, părelnic, cărţile în sine nu înseamnă nimic, nu acolo e ficţiunea ci în faptul că o carte azvârlită pe un birou scoate un zgomot. Eu nu vreau ceva anume, nu vreau să scriu o carte sau o povestire şi asta e chiar public, eu sunt ficţiunea în carne şi oase şi tocmai de aceea nici nu contează numele meu, nu contează datele mele biografice. Ficţiunea vălureşte totul, fiinţele, alegerile parlamentare, meciurile de fotbal, procesele, iubirile, războaiele, din astea toate, noi, scriitorii magicieni, şparlind aşa pe furiş tot felul de secvenţe. Le şparlim, dragii de noi, le edităm şi ne dăm artişti dar în adevăr personajele, scenele, romanele sunt procese, sunt evenimente valurite care trec dincolo de noi, care trec dincolo de paginile cărţilor. Dar noi suntem aşa de suficienţi încât ne imaginăm că am făcut o gaură-n cer scriind tot felul de bazaconii. Chestia teribilă e că toate acestea există în alte zone, în alte spaţii, în alte lumi. E caraghios cum ne îndârjim să aspirăm la Premiul Nobel sau la Meritul Cultural, cum ne batem unii cu alţii să punem laba pe instituţii culturale, pe măriri pentru doar simplu fapt că am fi umplut rafturi de biblioteci cu nişte înjghebări ficţionale altminteri tare caraghioase, ridicole, liricoide, de uitat, mai ales de uitat. Ăsta e subiectul

Ș.C: Dacă s-ar opri lumina pe toată suprafața Pământului, atât ziua câtși (evident) noaptea fiind imposibil a se mai scrie, recomanzi scriitorilor să continue să o facă sau propui să se conformeze beznei?

O.B: De-abia reuşesc să-mi spun mie câte ceva inteligent câteodată! Cum să am aroganţa de a crede că pot spune altora ce sa facă? Dacă o fi să se ia lumina că nu ne-am plătit facturile sau că nu ştiu care copil de bani gata ajuns prim ministru o să vrea să ne scoată din Europa şi Europa o să ne taie curentu de ciudă, eu tot o să scriu în draci, pe bâjbâite, din memorie, o să scriu pe pereţi, pe scări, văd eu, convins fiind că aşa, în beznă, o să fie şi mai mare  mulţimea mare de scriitori de pretutindeni. O să ne călcăm în picioare unii pe alţii sau o să ne ajutăm pe bâjbâite să găsim un colţişor de perete liber să lăsăm o urmă inteligibilă, ceva, s-o găsească alţii care vor fi mai norocoşi şi vor scrie şi vor trăi într-o altă lumină. Pentru că a te exprima pe sine este inscripţie genetică. Nu ştiu de ce o fi chestia asta în codul genetic dar tre' să mă conformez pentru că celulele mele conduc jocul, eu fiind doar construcţia lor, pe bune dacă mint!

Ș.C: Visează Ovidu Bufnilă oi electrice?

O.B: Nu visez oi electrice pentru că nu citesc SF. Nu sunt sefist în adevăratu sens al cuvântului şi asta o ştiu şi bolşevicii, şi ofiţerii inteligenţi din serviciile secrete şi acum or să afle şi extratereştrii din interviul tău Ştefan şi or să se dezumfle săracii de ei, extratereştri, că nu visez oi electrice dar îl visez pe Pitoşkin urmărit de Moreaugarin şi pe Belbo Attipal cumpărându-şi o ţară virtuală să fie şi el Preşedinte sau Prim Ministru la prânz, dimineaţa şi seara.

Ș.C: Spune-mi care este, în concepția ta, echivalentul de azi al anului 1984?

O.B: Întreabă-mă despre cărţile mele, cum le scriu, ce am de gând să fac cu ele, de ce am scris romanul Câmpuri Magnetice şi cum se face că am avertizat lumea întreagă că anul 2010 va fi un an greu şi cum am făcut să apară de-adevăratelea primul Partid Digital din lume! Întreabă-mă despre mine Ştefan, întreabă-mă dacă mi-e bine cu mine, dacă sunt mulţumit că încă pot să duc gunoiul la pubelă şi să mă întâlnesc cu vecinii mei iubiţi care şi ei devin personaje în cărţile mele. Întreabă-mă despre mine şi nu mă pune să zic bazaconii despre viaţa altor scriitori, nu mă pune să zic prostii despre cărţile altora să le fac reclamă în interviul ăsta frumos şi smuncit, anecdotic şi plin de viaţă,doamne, ce frumoasă e viaţa!

Ș.C: Crezi că oamenii aușasne să devină, într-un viitor incert, ca orice viitor care se respectă, extratereștrii?

O.B: Ce vor urmaşii noştri să devină e doar treaba lor, treaba noastră e să fim liberi, să zburdăm de colo, colo, să bem o cafea la cafenea cu prietenii, să ne vorbim pe mess, să ne dăm cu maşina, să ne bălăcim în psicină, să spunem tot felul de nerozii pe post de adevăruri leşinate, să ne iubim, să fim fericiţi şi liberi, să ne facem de cap, să călătorim, să scriem tot felul de povestiri geniale, să trăim, Ştefane, să trăim cu adevărat, cu dragoste, cu vioiciune, cu speranţă, cu încredere, să trăim nebuneşte, să nu fim conformişti şi tembeli, să nu ne fie ruşine de noi,să fim surprinzători şi deştepţi, să nu ne lăsăm fraierţi, să nu ne lăsăm trâtiţi în genunchi!

Ș.C: Ai avut impresia, în urma scrierii unei povestiri, că lumea creată acolo s-a materializat undeva într-un univers paralel?

O.B: Da, da, da!

Sețiunea III  Întrebări din lumea unui poet

Ș.C: Citește un scriitor de s.f. pe Mihai Eminescu?

O.B: Nu sunt scriitor SF, ţi-am mai spus, vorbeşte lumea.

Ș.C: Dar pe Bacovia?

O.B.: De ce nu-i întrebi pe scriitorii de SF? Să vezi cum pun ei problema bufnilului, ha, ha, ha!

Ș.C. Mic exercițIu de creațIe: continuă te rog, la libera inspirațIe, poezia

A fos odată ca-n povești

A fost ca niciodată

O.B: Măi, tu râzi de mine sau râzi cu mine?!

Ș.C: Povestește-ne o poezie și un poet.

O.B: Eşti primul pe care-l emailez când scriu prima poezie deşteaptă, îţi trimit un SMS-eu! Promit solemn, cum mă ratez în ficţiunea mare şi mă apuc de poematică, te caut, trag de tine să-mi iei un interviu poetic, te cuceresc eu cumva să-mi faci reclama ca poet, să corectez reclamele tembele alea cu te iubesc infinit/cumpără cavit!

Secțiunea IV Mondenități

Ș.C: Ce ar spune Ovidiu Bufnilă dacă s-ar întâlni cu J.F.K. Kennedy?

O.B: Pe JFK l-au împuşcat în cap, n-am cum să mă întâlesc cu el, hai să fim serioşi, JFK a fost un Preşedinte adevărat cu o mare neşansă însă. Pot eu însă să-l judec? Nu cred. Aş fi neserios, imberb şi ridicol. Aş putea să-l întreb ceva dar mă gândesc un pic, nu te grăbi.

Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Marilyn Monroe?

O.B: Marylin Monroe s-a întâlnit cu cine nu trebuia şi tocmai de aceea noi doi nu ne mai putem întâlni.

Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Mickey Mouse?

O.B: Mickey Mouse e din altă ficţiune, Ştefan. Iar dacă te aştepţi să mă căznesc să-ţi dau răspunsuri artificial-inteligente acestor întrebări, te-ai păcălit. Nu ştiu ce aveţi voi, dragii mei, de puneţi întrbări din astea aşa de grele de năuciţi bietul scriitor, de-l faceţi să roşească săracu de el că nu ştie să zică ceva haios, celebru, ceva de ţinut minte, ceva care să-i dea pe spate pe tipii de pe facebook care aşteaptă cu sufletul la gură să vină cineva să-i uimească, să-i umanizeze, să le sufle pisicuţele de sub nas, să-i scoată la aer curat că uite, dacă tot vine sfârşitul lumei de ce să nu ieşim la un grătar ceva, să ne treacă de savantlâcuri, de ifose şi de alte alea.

Ș.C: Dar dacă s-ar întâlni cu Ovidu Bufnilă?

O.B: ??? Hm. Mare lucru, ce mai întrebare. Păi dacă mă întâlnesc cu mine ce mare scofală? Mă întâlnesc cu mine şi gata. Salut, Bufnilă. Salut, Bufnilă. Ce faci Bufnilă? Ce faci Bufnilă? Înţelegi Ştefane cum e cu vălurirea? Vălurirea înseamnăsă treci dincolo de oglindă, să depăşeşte simpla oglindire, înţelegi? Când m-ai întrebat, asta m-ai întrebat, ce-o să mă întreb oglindindu-mă în mine însumi. Asta îi învăţ pe românii care vin la workshopurile mele speciale de imagine, relaţionare şi comunicare, personal branding,  leadership, body language, NLP, waved marketing, îi învăţ să depăşească stadiul ăsta al oglindirii..

Ș.C: Pentru că suntem în plină campanie electorală spune un slogan.

O.B: Fraţilor e groasă rău/Votaţi-mă şi-o s-o facem şi mai groasă! Mă votează toată lumea, ai să vezi pentru că românilor le place tevatura şi paranghelia. Numai politicienii ăştia n-au sare şi piper şi prea se iau în serios şi se uită cruciş la noi de pe blocuri, cu obrajii lor bucălaţi şi cu mesajele lor inspide, cerşindu-ne să ne prostim la nesfârşit şi să-i votăm să-şi facă şi ei mendrele şi tot aşa la nesfârşit până când, vălurind vorbind, Ovidiu Bufnilă se va întâlni în sfârşit cu Bufnilă să-l întrebe de ce arde gazu prin literatura mondială din America în Brazilia, din Olanda în Canada, din Australia în Italia, din China în Danemarca, până când Ovidiu Bufnila se va întâlni cu JFK să-l întrebe de ce nu a luat în seamă avertismentele ruşilor că tocmai ai lui îl vor împuşca în cap, s-o întrebe pe Marilyn Monroe cum de i-a ieşit faza aia bestiala cu rochia ei albă care ridicându-se în văzul lumii a transformat-o într-un brand epocal, până când bufnilului o să-i vină mintea la cap să-i citească şi el pe magicienii adevăraţi de Eminescu şi Bacovia şi în sfârşit până când Ovidiu Bufnilă o să-l întrebe pe Mickey Mouse de ce n-a venit la noi în România tocmai atunci când mii de copii români îl aşteptau cu sufletul la gură în 1945!

Secțiunea V Încheiere (în timp ce reporterul sare de la trambulină într-un bazin plin de meduze)

Ș.C: Care ar fi ultima întrebare cu care ai dori să se închidă un astfel de interviu și care ar fi răspunsul pe care l-ai da?

O.B: Alo, Ştefane, dacă tot ai de gând să te transformi într-o meduză, te aşteptăm la noi la comenduirea secretă, să te luăm noi la întrebări, scriitor talentat care eşti, să te trecem noi aşa prin toate chinurile să te învăţăm minte să mai pui întrebări nasoale şi încurcătoare, cum adică Ştefane, care noi, păi noi, aştia, ficţionalii de serviciu care inventăm lumile, politicienii,ofiţerii de informaţii, revoluţiile, războaiele şi piesele de teatru, bursele, economiile, ocultele şi spectacolele de jazz, măririle şi căderile, istoriile secrete, programele de televiziune, promoţiile şi SMS-urile, sateliţii-de-tip-1984, ascultărileşi cântările, noi, profesioniştii secetului, noi care ne travestim în scriitori şi poeţi ca să mai bucurăm inima poporanului, noi, fiinţele fabuloase care nici nu existăm, noi, ideile, altfel cum? Căci dragă Ştefan, ce suntem noi altceva decât nişte idei sprinţare sub formă de fiinţe în comenduirea imaginară unde facem instrucţie la sânge cu sentimentele, cu visele, cu dorinţele, stâng, dept, culcat, salt înainte, nu te râde scriitor talentat care eşti, Ştefan, vorbesc serios, o să te radem în cap, o să-ţi dăm bocanci şi raniţă, o să te trecem prin chinurile iadului de-o să-ţi scuipi inima din tine căci numai aşa, bărbăteşte şi ostăşeşte poate ajunge cineva un mare scriitor căci dacă noi doi ne-am pierdut vremea fără să aspirăm să ajungem cumva mari scriitori atunci la ce să aiurim lumea cu interviul ăsta, la ce să-i facem pe oameni să piardă vremea zgâindu-se la noi, hei, soldat, unde caşti gura, lasă meduzele, aşa, stâng, drept, cu cântec înainte, marş!

Mulțumesc foarte mult pentru răspunsurile date.

Ovidiu Bufnilă a avut amabilitatea de a răspunde cu calm, atât cât s-a putut, întrebărilor mele spontane, așa cum sunt și povestirile lui. Îi mulțumesc și îl asigur că a fost o frumoasă experiență, și o onoare. Acum lângă mine când redactez acest InterVIU, stă un copil care răsfoiește o carte veche și se bucură citind un s.f. straniu, care îi va păstra peste timpuri în memorie, numele autorului care l-a făcut să uite atunci de temele pentru școală. Acest autor este Ovidiu Bufnilă.