Julio Cortazar Armele secrete sau instantanee în cuvinte

vezi alte note de lectură > aici

plouă. dacă ar fi și la geam niște ștergătoare ca la mașină. este unul din momentele acelea când se deschide timpul. nu poți să explici la nimeni senzația. sunt momente când lucrurile se țin lanț, ca o avalanșă: sunetul paharului așezat pe măsuță, ridicatul din fotoiu cu sunetul aferent, călcatul schiopătat pentru primii pași, mâna pe clanță, deschis robinetul, apa aruncată pe față, pipi, tras apa, apă aruncată pe mâini și pe față, oprit lumina, urcat în pat, foit. apoi ziua cu tot dichisul. dar sunt momente când se deschide timpul, ca un cozonac ce crapă în cuptor. și poți vedea atunci glodul de cacao. poți zâmbi cu fața reflectată în ușa cuptorului. mama e aproape, stă pe noptieră într-un plic și te privește. nu te-ai simțit așa de la serbarea din liceu. mama te privește, te apostrofează, toate în același timp. și tu tragi de timp. ai grijă de niște câini invizibili dar ea nu știe. câtă responsabilitate îți trebuie pentru așa grijă. propietara ți-a lăsat sarcina asta, aproape cu limbă de moarte. ție îți veneau orele de dirigenție când profesoara vă povestea certurile de acasă și aproape plângea. în acele momente, atunci, timpul se deschide, dar cum să povestești asta. ai aparatul acela de fotografiat, da, și pe cei doi vecini pe care îi surprinzi când își aprind unul altuia țigările, sau când înlătură o firimitură de pe buze. dar tot degeaba. sunt momentele prielnice, momentele în care lumina, oricare ar fi, cade cel mai bine pentru instantaneu. și apeși butonul de declanșare, și zgomotul se aude mai tare ca de obicei. cu toate astea nu poți spune la nimeni, cum ziceam. așa că taci. din când în când, în astfel de momente, se materializează un saxofon în mâinile tale, da, saxofonul ca instrument se potrivește cel mai bine secretului. jazzul este mereu cu un pas înaintea timpului. și tu cânți, cum de ști așa de bine, te întrebi, moment în care lumina scade în intensitate până revi la cântat. de-ar veni iubita, să faci dragoste cu ea, de-ar veni iubita să te pierzi în pletele ei, să redevi copil, fruct, clapă de saxofon. vecinii îți bat în țeavă chiar și când cânți la un saxofon invizibil, dar tu intensifici totul, cei doi proaspăt surprinși în fotografie au stins de mult lumina, nu ști nimic până nu faci dragoste i-a șoptit el dar asta nu ai cum să surprinzi într-o fotografie. și tu cânți, cânți la saxofonul invizibil. peste plicul cu scrisoarea mamei trece o adiere fără să scadă lumina în intensitate, ba din contră. vezi tu, nu trebuiesc luați în brațe, în special ăla mic, ai grijă să nu sară la bătaie a zis propietara după care dusă a fost.

textul de mai sus a fost scris ca urmare a lecturii volumului de povestiri Armele secrete de Juilio Cortazar. cele cinci povestiri își găsesc corespondentul în cursul rândurilor de mai sus.