Salvatore QUASIMODO

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici


S-a născut în Sicilia, în 1901. A lucrat mai întâi ca proiectant tehnic şi inginer civil. Cele cinci antologii de poezie au apărut între 1930 şi 1938, inclusiv Acque e terra (Ape şi pământ, 1930). Acestea i-au stabilit reputaţia de cel mai important poet ermetic italian. Opera sa complexă este inspirată din simboliştii francezi. A avut şi o atitudine de opoziţie discretă faţă de regimul fascist al lui Mussolini. A participat la numeroase activităţi anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui. Maturitatea poetică a lui Quasimodo şi preocuparea lui pentru dilema omului modern i-au adus premiul Nobel pentru literatură din 1959. Stilul lui este marcat de un grad mai mare de claritate şi de sensibilitate. Quasimodo a explicat istoria şi destinul omului printr-o lamentaţie fundamentală pentru înfrângerea omului de către un univers ostil. Printre operele lui se numără Dare e avere (A da şi a avea) (1966) şi Debit şi credit (1972).

Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia - d. 14 iunie 1968) a fost poet şi traducător   

   italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeţi italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel 

   pentru literatură în 1959 stârnind multiple controverse, mai ales în Italia.

UNDE STAU MORŢI CU OCHI DESCHIŞI

Umbla-vom prin case tăcute,
unde stau morţi cu ochi deschişi,
copii maturi de-acum
prin zâmbetu-ntristat
iar frunzele bat în geamuri liniştite
la miezul nopţii.

Avea-vom glas de morţi şi noi,

chiar dacă vii uneori fost-am
iar sufletul pădurilor şi-al stâncii,
ce ne-a-mpins către fluvii,
alta nu ne-a ursit, doar vise.

IAR ROCHIA-ŢI ALBĂ

Ţii capul aplecat şi mă priveşti
iar rochia-ţi e albă
şi-un sân înfloreşte din dantelă
desprinsă de pe umărul stâng

Lumina mă petrece; vibrează
şi-ţi atinge braţele goale.

Te văd din nou. Cu vorbele-ţi
şoptite şi grăbite
însufleţind
povara unei vieţi
ce o ştim de circ.

Afund e drumul
pe care vântul cobora
în nopţi de martie anume
şi ne trezea necunoscuţi
ca-ntâia oară

NU AM PIERDUT NIMIC

Sunt tot aici, soarele se roteşte
în urmă ca un şoim iar pământul
repetă glasul meu într-al tău.
Şi-ncepe iar timpul viyibil
în ochiul care redescoperă lumina
Nu am pierdut nimic
A pierde înseamnă a trece dincolo
de-o diagramă a cerului
prin zbaterea de vise, un fluviu
plin de frunze.


ŞI PE DATĂ E SEARĂ

Singur stă fiecare pe inima pământului
străpuns de o rază de soare
şi pe dată e seară.

DURERE PENTRU CELE CE IGNOR

Străpuns de rădăcini albe şi negre
brăzdate de ape
miroase-a râme şi-a drpjdie pământul

Durere pentru cele ce ignor
mă-ncearcă: o moarte nu-i de-ajuns
când
iată
înzecit m-apasă
pe inimă, cu iarbă, un bulgăr de pământ.