sâmbătă, 17 august 2013

Cătălin Bursaci - a mai rămas un mustang

alți poeți români postați pe acest blog aici

În literatura noastră există mulți meteroiți, din păcate chiar mai mulți decât cei care au avut șansa să fie remarcați și publicați, meteoriți la care nu ne întoarcem decât pentru o eventuală statistică rece. 
Cătălin Bursaci (17 aprilie 195724 iunie 1975), fiul actorului Andrei Bursaci și al actriței și scriitoare Cristina Tacoi (d. 2010) este pictorul, poetul, scenaristul răpus la 17 ani de leucemie. A umplut mai multe caiete cu scrieri (poezii, file de jurnal, proză) pe care mama sa le-a publicat în 1977 sub titlul Prima carte Ultima carte editura Albatros. Asemănarea cu Max Blecher se face ușor, mai ales prin paginile scrise din perioada de spitalizare, în care Cătălin încearcă să își păstreze un ton matur, sigur pe el, cu o personalitate pronunțată. Totuși boala a fost mai puternică decât optimismul său, iar ceea ce a rămas în urmă sunt câteva fărâme dintr-un zbucium. Un talent real răzbate din filele publicate, Ion Caraion îi oferă atenție în volumul său de critică literară Jurnal I ed. Cartea românească 1980, amendând pe bună dreptate tendința societății de a da ascultare mai repede literaturii născute din scandal, sau al unor mode perene și lipsite de substanță. Eu las doar  câteva exemple din scririle sale, venite nu din veleități, ci aș zice eu, din instinctul spiritului de supraviețuire.
materiale pe care mama sa le-a oferit spre studiere celor care i-au trecut pragul până în anul morții ei. Și nu este de mirare că un critic precum

un fel de motto

nu pot lupta singur, am nevoie de cineva, sau mai bine zis eu pot lupta singur, dar am nevoie de cineva care să îmi creeze măcar pe fronutul interior
- pace. dacă lupt cu  lumea exterioară (...), măcar în interior să nu lupt cu nimeni
din caietele lui andi


a mai rămas un mustang
e singur          e ultimul             aleargă
erau mii
pe burta pământului alergau
pământul simțea cum pântecul
sună               se surpă               se crapă
a mai rămas un mustang
e singur        e ultimul              aleargă
erau mii
în urma pașilor
din burta pământului fumul ieșea
erau mii
a mai rămas un mustang
e singur         e ultimul             aleargă
erau albi                                   erau negri
erau

*

e drumul elefanților
drumul pe care îl știu toți elefanți
dar pe care nu l-au învățat niciodată
drumul spre peștera oaselor
pustiul oaselor-cimitirul elefanților

milozofice

*

și calci
și te afunzi
și tragi
și îți rămâne piciorul în noroi
și iar
și dai de-o piatră
și stai pe ea
și dai de alta
și iar noroiul ce te suge
și apă
și iar o piatră
și iar
și uite așa o viață până mori

*

și osul alb cu fierul spart
se vede
și pielea și cu părul rupt
în rana verde stau grămadă
o zeamă galbenă se scurge
din crăpătura capului lovit
și-un creier vânăt ce tresaltă
sub țeastă e pe moarte
și-abia acum apare sânge
și printre firele de păr
el se prelinge și furnică
și mori și ți se pare că e bine

*

un călcâi și două
mlaștina străbat
și e putred fundul
putred de nogat
și noapte și zi
suge mort și vii
un călcâi și două
fum iese din el
dacă o zi nu plouă
un călcâi și-o minge
dacă o zi nu ninge
una se prelinge
neagră pe meninge
și a treia stinge
neaua pe pumnale
un călcâi la vale
un călcâi și-un pom
un călcâi și-un om
vomitive

1 buşeli:

  1. "Când n-am un lucru, mi-l fac poveste. Şi atunci e ca şi când l-aş avea."

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!